Republica Moldova, cel mai mare volum de exporturi din ultimii 10 de ani

În anul 2021, Republica Moldova a înregistrat cel mai mare volum de exporturi din ultimii 10 ani, iar un sfert din totalul mărfurilor exportate au ajuns în România, transmite TVR Moldova

Astfel, anul trecut, Republica Moldova a exportat mărfuri în valoare de 3,1 miliarde de dolari cu 27,5% mai mult decât în 2020. Este cel mai mare volum de exporturi înregistrat în ultimul deceniu.

Peste 61 la sută din volumul exporturilor de mărfuri au ajuns pe piaţa Uniunii Europene. Cel mai mult s-a exportat în România – 26,5% din totalul mărfurilor. În topul țărilor în care ajung produsele fabricate în Republica Moldova urmează Turcia cu 10 la sută din mărfuri, Federația Rusă cu 8%, Germania cu 7,8%, Italia cu – 7%, Elveţia cu 4 %, Polonia cu 3,5% şi Ucraina cu 3 la sută. În anul 2021, în țările CSI s-au exportat mărfuri în valoare de 466 milioane dolari, ceea ce reprezintă aproape 15% din totalul exporturilor, în descreștere cu 0,5 puncte procentuale comparativ cu anul 2020. Cel mai mult s-au exportat produse alimentare și animale vii, maşini şi echipamente pentru transport, băuturi şi tutun. Au crescut exporturile de cereale şi preparate pe bază de cereale, îmbrăcăminte şi accesorii, semințe și fructe oleaginoase, inclusiv de maşini şi aparate electrice.

Totodată, anul 2021 a fost anul în care Republica Moldova a înregistrat și cel mai mare volum de mărfuri importate în ultimii 10 ani a căror valoare a atins 7,1 miliarde de dolari, cu 32,5 la sută mai mult față de anul 2020. Importurile de mărfuri provenite din țările Uniunii Europene au constituit 3,1 miliarde de dolari, iar din ţările CSI – 1,9 miliarde de dolari.

În topul ţărilor din care se importă mărfuri se află China, România, Federaţia Rusă, Ucraina, Germania, Turcia şi Italia. Cel mai mult s-au importat maşini şi echipamente pentru transport, mărfuri manufacturate, combustibili minerali, produse alimentare și animale vii. Comparativ cu anul 2020, s-au majorat aproape dublu importurile de petrol și de produse petroliere. De peste două ori a crescut și importul gazului. Deficitul balanței comerciale a fost de 4 miliarde de dolari cu un miliard de dolari mai mult decât în anul 2020.

EVOLUŢIA EXPORTURILOR ÎN ANII 2011-2021


ANUL 2011  – 1,7 mldr dolari


ANUL 2015   – 1,7 mldr dolari


ANUL 2020   – 2,4 mldr dolari


ANUL 2021  – 3,1 mldr dolari

STRUCTURA EXPORTURILOR PE GRUPE DE ŢĂRI


UE – 61,1%


CSI  – 14,8%


ALTE ŢĂRI – 24,1%

PRINCIPALELE DESTINAŢII ALE MĂRFURILOR


România – 26,5%


Turcia – 10,0%


Federaţia Rusă – 8,8%


Germania – 7,8%


Italia – 7,6%


Elveţia – 3,8%


Polonia – 3,5%


Ucraina – 3,0%

STRUCTURA EXPORTURILOR, PE SECŢIUNI DE MĂRFURI


Produse alimentare şi animale vii – 25,8%


Maşini şi echipamente pentru transport – 20,2%


Articole manufacturate diverse – 18,8%


Materiale brute necomestibile 11,6%


Băuturi şi tutun – 6,7%

STRUCTURA IMPORTURILOR PE GRUPE DE ŢĂRI


Total importuri – 7,1 mldr dolari


UE – 3,1 mldr dolari


CSI – 1,9 mldr dolari

STRUCTURA IMPORTURILOR DE MĂRFURI


Maşini şi echipamente pentru transport – 25,4%


Mărfuri manufacturate – 18,3%


Combustibili minerali – 15,0%


Produse chimice – 14,4%


Produse alimentare şi animale vii – 10,7%

IMPORTURI MAJORATE


Petrol, produse petroliere de 1,7 ori


Gaz de 2,2 ori

Preluat: https://infoprut.ro/86794-republica-moldova-cel-mai-mare-volum-de-exporturi-din-ultimii-10-de-ani.html

Lasă un răspuns