Partidul Socialiștilor nu va susține candidatura Nataliei Gavrilița pentru funcția de premier al Republicii Moldova. Declarații în acest sens au fost făcute de Igor Dodon, liderul PSRM, care susține că în luna iunie vor avea loc alegeri parlamentare anticipate.
„Spun ferm că în luna iunie vor fi anticipate. Poziția mea este că fracțiunea Partidului Socialiștilor nu trebuie să voteze candidatul la funcția de prim-ministru. (…) Eu voi recomanda colegilor să nu votăm guverne în această perioada și așa cum am promis să mergem consecvent la alegeri parlamentare anticipate”, a declarat liderul socialiștilor.
Totuși, Igor Dodon a menționat că PSRM va participa la ședința parlamentului, dar, în opinia sa, nu vor vota acest Guvern. „În această situație cel mai stupid arată cei care au înaintat candidatul la funcția de premier și nu vor să-l voteze. Noi suntem consecvenți și spunem foarte clar că acest Parlament trebuie să plece în istorie. Noi considerăm că acest Parlament nu corespunde alegerilor din 2019 și trebuie dizolvat”, a mai adăugat președintele PSRM în cadrul unei emisiuni de la TV8.
Fiind întrebat care sunt șansele ca deputații socialiști să nu asculte recomandarea sa și să voteze Guvernul Gavrilița, Igor Dodon a declarat că acestea pur și simplu nu există. „Nu sunt așa șanse ca PSRM să voteze. Puteau fi anticipatele în aprilie, dar eu consider că acestea vor fi în luna iunie, pentru că, atâta timp cât președintele nu este deschis la discuții cu fracțiunile parlamentare, trebuie anticipate”, a mai spus liderul PSRM.
Amintim că miercuri, 27 ianuarie 2021, Natalia Gavrilița a fost propusă pentru funcția de prim-ministru al R. Moldova de președintele Maia Sandu. La scurt timp după anunț, fracțiunea PAS a precizat că nu va vota nici un guvern înaintat în acest legislativ, fiindcă numai aşa se vor putea declanşa alegerile anticipate pe care le aşteaptă oamenii.
Marți, 2 februarie 2020, și Platforma DA a anunțat că a decis „să nu voteze o candidatură de prim-ministru într-un exercițiu constituțional mimat”.
De asemenea, și Pavel Filip, liderul PDM, a declarat că fracțiunea parlamentară pe care o reprezintă, cel mai probabil, nu va participa la ședința Legislativului în timpul căreia Natalia Gavrilița va prezenta programul, spunând că situația este un ,,teatru al absurdului”.
Conform legislației, dacă Guvernul nu este învestit după cel puțin două încercări, Parlamentul ar urma să fie dizolvat și să fie organizate alegeri anticipate.
Preluat: https://infoprut.ro/73245-psrm-spune-pas-guvernului-gavrilita.html