Propunerea ministrului de Externe al României privind conflictele prelungite din regiunea extinsă a Mării Negre

Bogdan Aurescu, ministrul de Externe de la București, a participat la reuniunea informală a miniștrilor de externe din statele membre ale Uniunii Europene, acolo unde a venit cu o serie de propuneri pentru soluționarea conflictelor din zona Mării Negre, printre care se numără și cel din regiunea transnistreană a Republicii Moldova. 

Potrivit ministrului de Externe de la București, conflictele prelungite din Vecinătatea Estică și regiunea extinsă a Mării Negre, constituie o amenințare majoră pentru stabilitatea și securitatea întregii regiuni, respectiv pentru securitatea euroatlantica. Totodată, acestea au un impact negativ asupra capacității statelor afectate de acest tip de conflicte de a progresa în procesul de reformă, dar și de a lua decizii strategice pentru propriul viitor, fiindu-le astfel limitată suveranitatea.

Uniunea Europeană trebuie să fie mai activă, trebuie să aibă o influență geopolitică mai mare în această regiune, pentru soluționarea acestor conflicte. Dacă UE vrea să fie un actor global, trebuie să aibă influență în vecinătatea sa„, a declarat Bogdan Aurescu

În context, șeful diplomației române a venit cu o serie de propuneri pentru mărirea influenței UE în regiune, între care și crearea unui post de Reprezentant Special al UE al cărui mandat să acopere reziliența partenerilor din Vecinătatea Estică și conflictele prelungite din regiunea extinsă a Mării Negre.

De asemenea, din punct de vedere politic, sursa a mai accentuat importanța implicării mai dinamice și mai vizibile a UE în formatele de negociere din care este parte, dar și în relația politică cu fiecare din statele afectate, consolidarea Parteneriatului Estic, cu accent pe aprofundarea dimensiunii sale de securitate, inclusiv în cooperare cu NATO, îmbunătățirea coordonării UE cu toți partenerii relevanți în regiune, precum OSCE, ONU, parteneri internaționali like-minded, în special SUA. A solicitat utilizarea mai bună a instrumentului sancțiunilor legate de aceste conflicte. A încurajat o mai bună coordonare între Ucraina, Georgia și R. Moldova, precum și consolidarea dialogului acestor trei state cu UE în domeniul securității și în aspectele ce privesc reglementarea conflictelor prelungite, inclusiv prin crearea unui format dedicat de dialog care să se concentreze pe modalitățile de a înregistra progrese în soluționarea acestora.

În ceea ce privește măsurile economice, șeful diplomației române a pledat pentru valorificarea eficientă, la întregul potențial, a prevederilor Acordurilor Cuprinzătoare de Liber Schimb încheiate între UE și partenerii estici, care să fie aplicate și în regiunile separatiste – de natură a stimula legăturile cu restul statelor afectate și a face reintegrarea regiunilor separatiste mai atractivă, măsuri mai consistente de sprijin din partea Uniunii pentru sprijin socio-economic al regiunilor afectate de conflicte, precum și pentru combaterea efectelor medicale și economice ale crizei sanitare, care să includă sub aspect umanitar și populația din regiunile separatiste.

Totodată, în planul comunicării strategice, Bogdan Aurescu a evidențiat importanța unor strategii vizând combaterea dezinformării și promovarea mai eficientă în rândul publicului a demersurilor concrete de sprijin și beneficiilor oferite de UE pentru statele afectate de aceste conflicte.

Menționăm că subiectul conflictele prelungite din Vecinătatea Estică și regiunea extinsă a Mării Negre, a fost introdus pe fost introdusă pe ordinea de zi a reuniunii de la Lisabona la inițiativa României.

Preluat: https://infoprut.ro/77138-propunerea-ministrului-de-externe-al-romaniei-privind-conflictele-prelungite-din-regiunea-extinsa-a-marii-negre.html

Lasă un răspuns