Programul de asistenţă nerabursabilă de 100 de milioane de euro din partea României pentru R. Moldova va fi prelungit ~ InfoPrut

Programul de asistenţă nerabursabilă de 100 de milioane de euro, semnat anterior de Chişinău şi Bucureşti, va fi prelungit, a anunțat ministrul de Externe al României, Bogdan Aurescu, aflat într-o vizită oficială la Chişinău.

După o întâlnire cu preşedintele Maia Sandu, şeful diplomaţiei de la Bucureşti a anunţat că România va continua implementarea proiectelor de interconetare energetică, celor din educaţie şi din alte domenii, cu ajutorul acordului de asistență macrofinanciară de 100 de milioane de euro, expirat în luna martie din cauza retincenţei guvernului de la Chişinău.

România va mai oferi Republicii Moldova 300.000 de euro pentru a susţine societatea civilă şi presa independentă din Republica Moldova, notează TVR Moldova.

„Am discutat despre importanţa prelungirii programului de asistenţă nerambursabilă, care să îndeplinească funcţiile acordului de asistenţă neramburabilă de 100 de milioane de euro semnat în 2010 şi ieşit în vigoare în martie acest an. Am decis ca ministru de externe a României acordarea unei contribuţii voluntare din partea României în valoare de 300 de mii de euro în scopul implementării de proiecte pentru susţinerea societăţii civile şi a presei independente”, a declarat ministrul Afacerilor Externe al României.

La rândul său, preşedintele Maia Sandu a mulţumit României pentru sprijinul constant acordat cetăţenilor Republicii Moldova. Şeful statului a exprimat recunoştinţă pentru noul lot de de 100.620 de vaccinuri anti-Covid 19 adus astăzi la Chişinău.

„Prin această donaţie trecem de cifra de jumătate de milion de vaccinuri care vin din România. România este cel mai mare donator de vaccinuri. Am discutat şi despre relansarea dialogului la nivel guvernamental în momentul în care vom avea următorul Guvern, am reluat discuţiile asupra programelor iniţiate anterior. Ne propunem actualizarea acestor programe pornind de la contextul pe care îl avem în Republica Moldova”, a subliniat Sandu.

Vizita ministrului de Externe al României la Chişinău este prima pe care o face un oficial european în Republica Moldova după victoria Partidului Acţiune şi Solidaritate la scrutinului din 11 iulie.

Preluat: https://infoprut.ro/79271-programul-de-asistenta-nerabursabila-de-100-de-milioane-de-euro-din-partea-romaniei-pentru-r-moldova-va-fi-prelungit.html

Lasă un răspuns