Ion Tăbârță, comentator politic de la Chișinău, consideră că tematica alegerilor parlamentare anticipate va domina în acest an viața politică din Republica Moldova. Alta este problema – ce formațiuni își doresc într-adevăr alegeri parlamentare anticipate și care doar declară acest lucru. Un alt aspect ține de modul de declanșare a scrutinului.
„Vedem că, la început de an, am intrat cumva într-un blocaj politic. Constituția prevede anumite modalități clare cum se ajunge la astfel de la alegeri. Și anume: fie un guvern nu este ales într-o anumită perioadă sau nu avem un parlament funcțional timp de trei luni. Deocamdată a fost lansată prima etapă, și anume că președintele Maia Sandu, la sfârșit de an, a inițiat consultări cu fracțiunile parlamentare. Iar după acestea, dânsa a intrat cumva într-o anumită pauză tehnică. Probabil așteaptă soluția, răspunsul Curții Constituționale la adresarea făcută de PAS, iar după, dânsa va acționa”, a declarat Ion Tăbârță pentru presa de la Chișinău.
Potrivit comentatorului, chiar dacă toate fracțiunile au spus că vor anticipate, s-ar putea ca acest lucru să nu se întâmple, după ce unele fracțiuni vor vota un guvern. Sau s-ar putea ca președintei Maia Sandu să i se impună un guvern, folosindu-se de o prevedere dintr-o hotărâre a Curții Constituționale de la finele anului 2015. Aceasta spune că, dacă există o candidatură formalizată pentru funcția de premier, prin susținerea în scris a 51 de deputați, președintele este obligat să o desemneze.
Sursa a mai menționat că viața politică în 2021, cel puțin în prima jumătate sau chiar tot anul, va fi dominată de tot ce este legat de alegerile parlamentare anticipate. Și disputa va fi atât politică, între fracțiunile parlamentare, cât și pe linia constituționalității modului în care se poate ajunge la anticipate.
„Cred că ne așteaptă o perioadă destul de conflictuală între instituția Parlamentului, dominată de forțele descendente ale regimului oligarhic al lui Plahotniuc, și instituția Președinției. Ultima – instituție care în acest moment are o puternică împuternicire sau legitimitate de la popor, însă are prerogative mai restrânse în comparație cu ce are un guvern învestit de parlament. Cred că până la alegeri parlamentare anticipate, care pot avea loc în acest an, dar pot să nu aibă loc, până la alegeri parlamentare anticipate, vom avea acest conflict între instituția Parlamentului, pe de o parte, și instituția Președinției, pe de altă parte”, a opinat Ion Tăbârță.
Comentatorul nu exclude că ar putea exista o anumită conlucrare instituțională pe subiecte acute, cum ar fi pandemia, agricultura. De exemplu, președinta, folosindu-se de deschiderea internațională pe care o are, ar putea facilita ajutorul de la partenerii externi. Însă toate acestea vor fi gestionate de Guvern. Totuși, Ion Tăbârță crede că, mai degrabă, va exista o confruntare, întrucât revanșismul lui Igor Dodon este unul foarte mare. Potrivit lui, este evident că Partidul Socialiștilor va face tot posibilul pentru a pune bețe în roate actualului președinte sau unui anumit guvern, dacă va exista până la urmă un premier numit de Maia Sandu.
Cât despre eventuale alegeri parlamentare anticipate, conform preferințelor din sondaje, acestea le-ar conveni Partidului Acțiunii și Solidaritate și Partidului Politic Partidul Nostru. „Partidele de stânga, și în mod special cele descendente lui Plahotniuc, nu cred că vor anticipate. Ele vor face tot posibilul ca acestea să nu aibă loc. Și PSRM la fel, pentru că ei, chiar dacă își doresc anticipate, și le doresc în toamnă, astfel încât să se mai erodeze din imaginea și ratingul politic al Maiei Sandu. Însă Partidul Șor, Pentru Moldova, Pro Moldova – nu-și doresc anticipate, pentru că ei riscă să piardă mai mult”, a mai spus Ion Tăbârță.