Preşedintele Ungariei, vizită la Bucureşti ~ InfoPrut

Preşedintele Ungariei, Katalin Novak, va întreprinde o vizită la Bucureşti miercuri, 7 septembrie, la invitaţia omologului său, Klaus Werner Iohannis, transmite MTI, citând ediţia de sâmbătă a cotidianului Magyar Nemzet.

Pe lângă întrevederea pe care o va avea cu omologul său de la București, preşedintele ungar va fi primit de premierul Nicolae-Ionel Ciucă, de preşedintele interimar al Senatului, Alina-Ştefania Gorghiu, şi de preşedintele Camerei Deputaţilor, Ion-Marcel Ciolacu.

Pe parcursul vizitei la Bucureşti, Katalin Novak se va întâlni de asemenea cu Kelemen Hunor, viceprim-ministru şi preşedintele Uniunii Democratice a Maghiarilor din România (UDMR), şi cu ceilalţi miniştri membri ai UDMR.

Ultima întâlnire oficială la Bucureşti între un preşedinte român şi unul ungar a avut loc în 2010, menţionează sursa citată.

Preluat: https://infoprut.ro/94798-presedintele-ungariei-vizita-la-bucuresti.html

Lasă un răspuns