Președintele Republicii Moldova a semnat decretul de dizolvare a Parlamentului

Maia Sandu, președintele R. Moldova, a semnat decretul privind dizolvarea Parlamentului de la Chișinău și declanșarea alegerilor parlamentare anticipate.

Prin această decizie am deschis calea prin care cetățenii să poată alege un Parlament nou. Puterea este acum în mâinile poporului, am încredere că cetățenii noștri vor alege calea corectă spre crearea unui stat dezvoltat. Data alegerii noului Parlament se stabilește pentru 11 iulie 2021” , a declarat Maia Sandu.

Decizia a fost luată după ce în urmă cu puțin timp Curtea Constituțională a R. Moldova a decis că instituirea stării de urgență de către Parlamentul de la Chișinău este neconstituțională.

Amintim că la 31 martie 2021, majoritatea PSRM – ȘOR a votat instituirea stării de urgență pe întreg teritoriul Republicii Moldova pentru două luni, în perioada 1 aprilie-30 mai 2021. Opoziția a sugerat atunci că instituirea stării de urgență ar avea drept scop blocarea și amânarea dizolvării Parlamentului.

Ulterior, pe 15 aprilie 2021, Curtea Constituțională a constatat existența circumstanțelor care să justifice dizolvarea Parlamentului de la Chișinău.

Preluat: https://infoprut.ro/76325-presedintele-republicii-moldova-a-semnat-decretul-de-dizolvare-a-parlamentului.html

Lasă un răspuns