Dacă Federația Rusă și-ar fi dorit și ar fi putut să ofere un preț mai mic la gazele naturale pentru regiunea transnistreană, acest lucru s-ar fi întâmplat. Astfel a comentat președintele Maia Sandu, opiniile unor experți conform cărora Republica Moldova ar fi putut obține un preț mai avantajos la gaze din partea Federației Ruse, în cazul în care conducerea de la Chișinău ar fi purtat un dialog la nivel politic cu Kremlinul și ar fi folosit argumentul factorului transnistrean.
„Nu am reușit să înțeleg logica acestei expuneri, în situația în care spuneți că Moscova a vrut să ofere un preț mai bun la gaze pentru că și-a dorit ca în stânga Nistrului să ajungă un preț mai bun, dar nu a făcut asta din cauza mea. Și eu nu înțeleg logica: ce are vizita mea în Rusia sau discuția cu partea rusă?”, s-a întrebat Maia Sandu în cadrul unei conferințe de presă.
Totodată, președintele Republicii Moldova a specificat că s-a implicat în procesul de facilitare a negocierilor dintre părți. „Eu am avut discuții cu domnul Kozak, pentru a facilita discuțiile dintre partea moldovenească și partea rusă, în sensul în care am optat pentru ca aceste discuții să aibă loc mai devreme decât mai târziu. Acesta a fost conținutul discuțiilor pe care le-am avut. Și în situația respectivă– aceasta a putut fi contribuția mea legală la acest proces, dincolo de faptul că am discutat și cu mulți alți parteneri externi, în special atunci când nu exista suficient volum, chiar dacă se plătea un preț foarte mare în luna octombrie pentru gazele furnizate de Gazprom. Și iată aici am încercat să discut cu mai mulți președinți de țări din Occident și nu doar, pentru ca să putem să rezolvăm această problemă de insuficiență a volumului de gaze. Deci am folosit relațiile pe care le-am stabilit de-a lungul timpului cu președinții altor țări, pentru ca să ajut Guvernul să găsească o soluție tehnică pentru acest subiect”, a mai explicat Maia Sandu.
Totodată, șefa statului s-a arătat convinsă că dacă „Federația Rusă și-ar fi dorit și ar fi putut să ofere un preț mai mic pentru regiunea transnistreană, acest lucru s-ar fi întâmplat”. „Federația Rusă ne-a indicat întotdeauna la prețul de piață, a spus că Republica Moldova este o țară care spune că are economie de piață și, respectiv, că putem să purtăm discuțiile doar în contextul evoluțiilor de pe piață”, a precizat Maia Sandu.
Amintim că, în urma mai multor negocieri, Republica Moldova a reușit la sfârșitul lunii octombrie semnarea unui nou contract cu Gazprom pentru o perioadă de 5 ani.
Potrivit contractului, prețul de achiziție a gazului este calculat în baza formulei agreate de ambele părți, iar autoritățile de la Chișinău s-au angajat să-și achite datoriile istorice față de Gazprom, fiind vorba doar despre datoriile malului drept al Nistrului, după realizarea unui audit independent.
Ulterior, responsabilii de la Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică din R. Moldova au anunțat că pentru luna noiembrie, cetățenii vor achita un tarif provizoriu de 10, 26 lei (fără TVA inclus) pentru un metru cub de gaze naturale, în timp ce până acum aceștia au plătit doar 4,2 lei.
În urma creșterii de 2,4 ori a tarifelor la gazele naturale, Guvernul de la Chișinău a anunțat compensații la factura la gaz pentru toți cetățenii.