Consiliul Județean Iași a recâștigat președinția Asociației Euroregiunea Siret-Prut-Nistru și Euroregiunii Siret-Prut-Nistru. Decizia a fost luată la Iași, la Adunarea Generală a Asociației Euroregiunea Siret – Prut – Nistru și Forumul Președinților Euroregiunii, convocate la sfârșitul lunii iulie.
„În acest context geopolitic tumultos, trebuie să dăm un semnal clar că nu vom fi dezbinați, că nu suntem parte a două lumi sfâșiate de frontiere sau interese, ci frați așa cum ne stă scris în istorie și în destin. Tocmai de aceea rolul Iașului este să fie un frate mai mare pentru comunitățile din Republica Moldova, să le îndrume și să mergem împreună pe drumul european. (…) Iașul are o datorie morală obligatorie să își asume așa cum trebuie rolul de frate al comunităților moldovenești”, a declarat președintele Consiliului Județean Iași, Costel Alexe.
În cadrul ședinței comune, a fost prezentată activitatea asociației, cu accent pe situația actuală și perspectivele de dezvoltare. Totodată, a fost ales noul Consiliul Director al Asociației, precum și președintele și vicepreședintele euroregiunii.
În urma voturilor exprimate în unanimitate de către cei 27 de membri prezenți la adunare, Consiliul Județean Iași, reprezentat de președintele Costel Alexe, a recâștigat președinția Asociației Euroregiunea Siret-Prut-Nistru (AESPN) și a Euroregiunii. Funcția de prim-vicepreședinte al AESPN va fi îndeplinită de Consiliul Raional Hâncești, reprezentat de președintele Iurie Levinschi.
Asociația Euroregiunea Siret-Prut-Nistru reunește 29 de raioane din cele 32 ale Republicii Moldova, municipiul Bălți, Unitatea Teritorial Autonomă Găgăuzia și cinci județe din România – Bistrița-Năsăud, Iași, Neamț, Prahova și Buzău. Aceasta a fost constituită în anul 2005, ca persoană juridică română, cu sediul în municipiul Iași.
Activitățile și proiectele Asociației ESPN acoperă domenii variate de interes, de la economie, infrastructură, protecția mediului, turism, agricultură și dezvoltare rurală, dezvoltarea resurselor umane și servicii sociale și până la educație, societate informațională și cultură, în concordanță cu strategiile de dezvoltare ale administrațiilor locale.