După mai bine de 35 de ani, locuitorii satului Târnova din raionul Edineţ vor avea din nou condiţii mai bune de tratament. Centrul de Sănătate a fost renovat cu ajutorul financiar al Guvernului Poloniei, care a alocat 370.000 de lei în acest sens, potrivit TVR Moldova.
Instituţia medicală nu a mai fost renovată de mai bine de trei decenii. Datorită Ambasadei Poloniei în Republica Moldova, a fost schimbat acoperişul, geamurile, uşile, şi s-au făcut reparaţii în interiorul clădirii. Pentru pesonalul medical fiecare zi de lucru e o sărbătoare, datorită noilor condiţii, ajustate la standarde europene.
„E o plăcere acum să lucrez aici, păcat că sunt la pensie, dar oricum o să mai activez, măcar puţin în condiţiile acestea care ni s-au creat. Ne place şi suntem foarte mulţumiţi”, a subliniat Emilia Dolghi, asistentă medicală.
Lucrările de renovare au început în anul 2020, după ce Guvernul Poloniei a alocat 370.000 de lei.
„Oamenii de aici au condiţii acum cu adevărat foarte bune, moderne, lucru pe care îl resimţim, mai ales acum iarna, când afară e rece, dar înăuntru simţim căldură”, a precizat ambasadorul Poloniei în R. Moldova, Bartlomiej Zdaniuk.
De asemenea, primărița satului Târnova, Cornelia Rusu, a mulțumim ambasadei Poloniei, subliniind că și Consiliul Raional Edineț a contribuit cu suma de 300.000 de lei, bani cu care au fost termoizolați pereții.
Satul Târnova din raionul Edineţ are aproape 2000 de locuitori, iar aproape jumătate dintre ei sunt de origine poloneză.
Preluat: https://infoprut.ro/84584-polonia-bani-pentru-renovarea-unui-spital-din-edinet.html