Percheziții la domiciliul lui Igor Dodon

Procurorii anticorupție, ofițerii Centrului Național Anticorupție (CNA) și cei ai Serviciului de Informații și Securitate (SIS) au inițiat percheziții, în această dimineață, la domiciliul fostului președinte al Republicii Moldova, Igor Dodon.

Purtătoarea de cuvânt a Procuraturii Generale, Mariana Cherpec, a precizat pentru presă că este vorba despre un dosar penal pornit în baza mai multor articole din Codul Penal, transmite Radio Chișinău.

Igor Dodon este bănuit de mai multe infracțiuni, inclusivi corupere pasivă, acceptarea finanțării partidului politic de către o organizație criminală, trădare de patrie și îmbogățire ilicită.

Amintim că săptămâna trecută procurorul general interimar, Dumitru Robu, a dispus repornirea urmăririi penale în dosarul numit „kuliok” în spațiul public. Este vorba de imaginile video din 2019 în care Igor Dodon primește o pungă de la fostul lider democrat Vlad Plahotniuc în care se presupune că ar fi bani. Acesta a negat însă că ar fi primit bani.

Precizăm că în 2020, procuratura a refuzat pornirea dosarului penal pe motiv că nu se putea demonstra că în pungă ar fi fost bani.

Preluat: https://infoprut.ro/90897-perchezitii-la-domiciliul-lui-igor-dodon.html

Lasă un răspuns