Membrii Comisiei administraţie publică a Parlamentului Republicii Moldova efectuează, în aceste zile, o vizită de lucru la Bucureşti. Printre subiectele care urmează a fi discutate se numără securitatea în regiune și cooperarea în domeniile energetic și vamal.
Printre cele mai importante subiecte ce urmează a fi abordate sunt cele privind situaţia de securitate în regiune în contextul agresiunii împotriva Ucrainei şi a cetăţenilor săi, susţinerea reciprocă, inclusiv pentru gestionarea fluxurilor de refugiaţi, menţinerea stabilităţii social-economice și funcţionalităţii sistemelor de sănătate.
Programul vizitei include convorbiri cu deputatul Simona Bucura-Oprescu, preşedintele Comisiei pentru administraţie publică şi amenajarea teritoriului din Camera Deputaţilor a Parlamentului României, şi cu membri ai comisiei.
Discuţii aparte vor fi purtate cu deputatul Andrei Daniel Gheorghe, preşedintele Comisiei comune pentru integrare europeană dintre Parlamentul României şi Parlamentul Republicii Moldova, şi cu membri ai comisiei.
De asemenea, deputaţii din Republica Moldova vor avea întrevederi cu Vlad Ştefan Niculae, secretar de stat la Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, cu Gheorghe-Florin Cârciu, secretar de stat în cadrul Departamentului pentru Românii de Pretutindeni, şi cu Iulian Fota, secretar de stat pentru afaceri strategice la Ministerul Afacerilor Externe al Guvernului de la Bucureşti.
Din delegaţia de la Chișinău fac parte preşedinta comisiei Larisa Voloh, vicepreşedintele Petru Frunze – copreşedinte al Comisiei comune pentru integrare europeană (CCIE) dintre Parlamentul Republicii Moldova şi Parlamentul României, precum şi membrii Comisiei administraţie publică Efimia Bandalac, Vitalie Jacot, Artemie Cătănoi.