Orașul Cantemir din Republica Moldova a trecut printr-o transformare frumoasă datorită Uniunii Europene. Grădiniţele, gimnaziul și liceul din localitate au fost renovate cu bani europeni. Tot din fondurile UE se construiesc o staţie de epurare şi un nou sistem de canalizare, iar locuitorii oraşului au parte de iluminat stradal modern.
Fosta staţie de epurare din Cantemir a fost construită în anii ’60. De mai bine de un deceniu aceasta nu mai funcţiona.
„Suntem pe şantier unde merg lucrările de construcţie a staţiei de epurare a oraşului Cantemir, ceea ce a lipsit foarte mult la noi în oraş”, a declarat Roman Ciubaciuc, primarul oraşului Cantemir pentru TVR Moldova.
Tot cu ajutorul Uniunii Europene, oraşul Cantemir va avea şi un nou sistem de canalizare. Lucrările ar trebui să se încheie până în vara anului 2021.
„Cum putem să vorbim de un oraş civilizat dacă nu are sistem de canalizare? Era, dar nu funcţiona, am improvizat noi o încăpere unde să depozităm deşeurile astea şi le evacuăm deja cu maşina”, a explicat Igor Șișianu, locuitor al oraşului Cantemir.
Și grădiniţele, gimnaziul şi liceul de aici au fost renovate cu fonduri europene. Acum, acestea urmează a fi dotate şi cu panouri solare.
„Instituţia noastră este cea mai veche instituşie din Cantemir, construită încă în anul 1966. Până la aceasta reparaţii nu s-au produs. Această grădiniță a fost ca o Cenuşăreasă, dar după realizarea acestui proiect, a devenit ca o prinţesă”, a menționat Elena Costanda, directorul Grădiniţei nr. 1 din Cantemir.
Locuitorii din Cantemir se bucură și de un sistem de iluminat stradal modernizat, ecologic și ieftin în utilizare, folosind 412 panouri led.
„Noi nici nu speram, nici nu visam cu bani publici să facem așa fel de proiecte, nu este real de făcut aşa paşi mari fără susţinerea Uniunii Europene”, a concretizat Roman Ciubaciuc, primarul oraşului Cantemir.
Delegaţia Uniunii Europene în Republica Moldova a lansat de curând, în format online, campania „UE pentru Moldova rurală”, care îşi propune să arate schimbările reușite în zonele rurale cu sprijinul Uniunii Europene.
Preluat: https://infoprut.ro/65177-orasul-cantemir-transformat-cu-bani-europeni.html