ONU finanţează fermierii afectați de secetă din R. Moldova ~ InfoPrut

Fermierii din Republica Moldova afectaţi de pandemie şi de seceta de anul trecut vor primi ajutoare financiare pentru a-şi îmbunătăţi de procesul de producţie. Sprijinul va fi oferit de Organizaţia pentru Alimentaţie şi Agricultură a Naţiunilor Unite în Republica Moldova în cadrul unui nou proiect lansat în sectorul agrar.

Fermierii mici din sectorul zootehnic vor fi principalii beneficiari ai programului de finanţare în valoare de 265.000 de dolari. Aceștia vor primi ajutoare financiare pentru creşterea productivităţii, dar şi calităţii produselor şi vor fi instruiţi cum să identifice oportunităţile pentru comercializarea acestora pe piaţa locală. La elaborarea proiectului au fost luate în calcul pagubele suferite de fermieri din cauza pandemiei de COVID-19 şi a secetei de anul trecut.

„Lucrăm cu Ministerul Agriculturii pentru îmbunătăţirea programelor, politicilor pentru sectorul zootehnic şi micii fermieri. Micii fermieri au un rol cheie în zonele rurale și creşterea oportunităţilor de finanţare pentru îmbunătăţirea producţiei este unul dintre obiectivele proiectului”, a declarat reprezentatul FAO în Republica Moldova, Raimund Jehle, pentru TVR Moldova.

Sectorul agrar din Republica Moldova are un mare potenţial, dar şi multe provocări de înfruntat.

„R. Moldova are soluri fertile, dar şi investiţii bune. Dar desigur, competitivitatea sectorului agrar, cunoştinţele agricultorilor sunt domenii care cer o dezvoltare continuă.  Noi trebuie să îmbunătăţim procesul de producţie, dezvoltarea infrastructurii”, a mai adăugat Jehle.

Nu o dată, fermierii din Republica Moldova s-au plâns că una dintre cele mai apăsătoare probleme cu care se confruntă este lupta cu importul masiv al producţiei străine. Ei spun că în actualele condiţii de piaţă nu pot face faţă concurenţei. Reprezentantul ONU atrage însă atenţia că pentru a depăşi această problemă fermierii trebuie să-şi îmbunătăţească procesul de producţie.

„Fermierii nu asigură o calitate a produselor pe care o cere piaţa. Am putea avea în acest caz, şi o problemă legată de cantitate. Cred că micii fermieri trebuie să colaboreze. Ştiu că noţiunea de cooperativă are o conotaţie negativă aici, în Republica Moldova, dar noi vorbim de cooperativele de piaţă, organizaţii de producere care se susţin”, a concluzionat reprezentatul Organizației pentru Alimentație și Agricultură a ONU în Republica Moldova.

FAO este o organizaţie interguvernamentală a ONU. Organizaţia pentru Alimentaţie şi Agricultură a Naţiunilor Unite reprezintă o sursă de cunoştinţe şi de informaţii care pot ajuta statele în curs de dezvoltare şi în tranziţie să se modernizeze, să-şi îmbunătăţească practicile din domeniile agriculturii, silviculturii şi pescuitului, şi să asigure o alimentaţie adecvată pentru toţi oamenii.

Preluat: https://infoprut.ro/81029-onu-finanteaza-fermierii-afectati-de-seceta-din-r-moldova.html

Lasă un răspuns