Un bust al lui Ștefan cel Mare și Sfânt a fost inaugurat sâmbătă, 2 iulie, în localitatea Lipnic din raionul Ocnița. La eveniment au participat autoritățile locale, dar și oaspeți din România, precum președintele Consiliului Județean Iași, Costel Alexe, președintele Comisiei de Relații Internaționale a Consiliului Județean Iași, Marian Uscatu.
Potrivit cronicilor vremii, bătălia de la Lipnic din 1470 a fost singura bătalie purtată de către Ștefan cel Mare în limitele teritoriului Republicii Moldova de astăzi, fiind încununată cu una dintre cele mai răsunătoare victorii ale sale.
„Vreau să aduc sincere mulțumiri și felicitări celor care au organizat și au făcut posibil să trăim o astfel de zi în care are loc inaugurarea unui monument atât de important și frumos, o zi în care voievodul Ștefan cel Mare se reîntoarce la Lipnic. Astfel de simboluri sunt esențiale pentru a păstra vie istoria, pentru a o face cunoscută generațiilor viitoare, pentru a ne proteja identitatea și valorile”, a postat Costel Alexe pe pagina sa de Facebook.
La eveniment a mai participat și Ludmila Sfîrloagă, reprezentant al Asociației Euroregiunea Siret-Prut-Nistru care are în componența sa județele Iași, Prahova și Vaslui, dar și 26 din cele 32 de raioane ale Republica Moldova și UTA Găgăuzia.
Sâmbătă, 2 iulie, s-au împlinit 518 ani de la trecerea în eternitate a Domnitorului Ștefan cel Mare și Sfânt.