Mutarea lui Renato Usatîi în perspectiva alegerilor parlamentare din 11 iulie

Controversatul primar de Bălți, Renato Usatîi, a anunțat marți formarea unui bloc electoral pentru participarea la alegerile parlamentare din 11 iulie. Blocul electoral „Renato Usatîi” va include Partidul Nostru și Partidul Patria, din partea căruia Usatîi a candidat la parlamentarele din 2014.

„Am venit la CEC pentru a înregistra un bloc electoral. Consiliile Partidului Nostru și Partidului Patria au decis să fie creat un bloc electoral. Acesta se va numi blocul electoral „Renato Usatîi”, a declarat politicianul în cadrul unei conferințe de presă.

Totodată, Usatîi a precizat că mai multe persoane intenționează să formeze diferite blocuri electorale „pentru a duce în eroare cetățenii” și „pentru a evita orice fel de provocări”, acesta a decis, împreună cu colegii de formațiune, să înregistreze propriul bloc electoral.

Va fi o campanie foarte murdară”, a conchis liderul Partidului Nostru.

Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a dizolvat recent Parlamentul de la Chișinău. Alegerile pentru un nou Parlament vor avea loc pe 11 iulie.

Preluat: https://infoprut.ro/76452-mutarea-lui-renato-usatii-in-perspectiva-alegerilor-parlamentare-din-11-iulie.html

Lasă un răspuns