Dorin Chirtoacă, fostul primar al municipiului Chișinău, a depus astăzi, la Ambasada României la Chișinău, decorația Ordinul Național „Steaua României”, în grad de Ofițer, pe care a primit-o în anul 2014.
Prin intermediul unei scrisori adresate ambasadorului României la Chișinău și ministrului de Externe de la București, unionistul a explicat motivele detaliate pentru care a renunțat, în semn de protest, la cea mai înaltă distincție a României.
„Prin prezenta, subsemnatul, Dorin Chirtoacă, cetățean al Republicii Moldova (RM) și al României, vă aduc la cunoștință următoarele: în semn de protest față de decorarea, pe 8 septembrie 2022, de către președintele României, Klaus Iohannis a lui Marian Lupu, președinte actual al Curții de Conturi din R. Moldova, cu Ordinul Național „Steaua României”, renunț la aceeași decorație, pe care am primit-o pe 26 martie 2014, în ajunul sărbătoririi Zilei Unirii Basarabiei cu România.
Este inadmisibilă decorarea cu cea mai înaltă distincție a României a unei persoane care:
– a promovat și continuă să promoveze teoriile staliniste cu privire la „poporul moldovenesc”, dar și “limba moldovenească” despre care spune, citez: „limba moldoveneasca până la moarte”.
– a acuzat în anul 2009, dar și în anii următori, de lovitură de stat pe tinerii care au protestat pe 6-7 aprilie 2009, împotriva regimului condus de comunistul Vladimir Voronin. Acele proteste au fost înecate în sânge, fiind soldate cu moartea lui Valeriu Boboc, Ion Țîbuleac și a altor câțiva tineri, precum și cu arestarea, torturarea, snopirea în bătaie, maltratarea, supunerea la tratamente inumane și degradante, a sute și mii de tineri, în comisariate de poliție și închisori, timp de circa 4 săptămâni, inclusiv violuri. Detalii aici (4 părți);
– în timpul acelor proteste, regimul condus de Vladimir Voronin a acuzat România de organizarea „loviturii de stat” din R. Moldova, a dispus expulzarea abuzivă și ilegală a ambasadorului României în RM, E.S. domnul Filip Teodorescu, declarându-l persona non-grata și a introdus regim de vize pentru cetățenii români. Comunistul Marian Lupu era președinte al Parlamentului în acel moment și deci, secundul lui Voronin. Fiind al doilea om în stat, Lupu nu s-a opus și nu a denunțat nici atunci și nici până astăzi acele abuzuri și umilințe comise, complet pe nedrept, împotriva României”, a specificat Dorin Chirtoacă.
Fostul președinte al Partidului Liberal a enumerat în scrisoarea sa și multe alte motive pentru care „nu există și nu poate exista vreun temei pentru decorarea lui Marian Lupu cu niciun însemn al României”.
Mai mult, el a constatat că mai există încă un caz similar. Prin urmare, anterior a fost decorat cu Ordinul Național „Steaua României” în grad de Colan și fostul președinte al Republicii Moldova, Petru Lucinschi, care de-a lungul carierei sale politice a îndeplinit, inclusiv, funcția de prim-secretar al Partidului Comunist din Republica Sovietică Socialistă Moldovenească a URSS.
„Având în vedere cele menționate mai sus, în conformitate cu actele normative în vigoare solicit retragerea decorației acordate lui Marian Lupu, dar și a celei acordate, anterior, lui Petru Lucinschi, fără să fie admise asemenea precedente, pe viitor. Sesizez pe această cale Ministerul Afacerilor Externe al României și cer să fie declanșată procedura prevăzută de art. 22, alin. (1) si (2), și următoarele din O.U.G. nr. 11/1998. Prin decretul din 8 septembrie 2022 s-a făcut un deserviciu imens României și o favoare nesperată teoriilor staliniste, precum și „lumii ruse” (russkii mir) a criminalului de război, Putin, ceea ce denotă fie o gravă eroare, fie servirea unor interese străine, fie ignoranță și lipsă de dragoste față de România, fără a înțelege cu ce respiră și la ce vibrează poporul său. Prin acest decret, președintele Klaus Iohannis a călcat în picioare lupta pentru limba română și identitatea românească, jertfa a generații de patrioți ai neamului românesc din Basarabia”, a mai specificat Dorin Chirtoacă în scrisoarea sa care poate fi citită integral aici.
Menționăm că anterior și un grup de semnatari ai Declarației de Independență a Republicii Moldova i-au solicitat lui Klaus Iohannis, președintele României, abrogarea Decretului prin care moldovenistului Marian Lupu i-a fost acordat Ordinul „Steaua României”.