Ministrul Sănătății de la Chișinău: România, frate adevărat

România este un frate adevărat. Declarația a fost făcută de Ala Nemerenco, ministrul Sănătății din Republica Moldova, în cadrul ceremoniei de primire a unui nou lot de 100 000 de teste rapide antigen COVID-19 oferite de România.

Trebuie să ținem minte că, în toată perioada pandemiei, România a fost unul dintre cei mai puternici parteneri, un frate adevărat al R. Moldova. Primele loturi de vaccinuri au venit de la poporul român. Ținem minte toate ajutoarele de milioane de euro primite în anul 2020 și în acest an. Vă mulțumesc foarte mult domnule ambasador al României. Îmi exprim nu doar recunoștința, dar și respectul pentru echipele care au făcut acest lucru și care de fiecare dată au venit spre noi și au adus aceste ajutoare. Utilizez această posibilitate și chem oamenii la solidaritate, pentru că e nevoie de efort comun ca să revenim la normalitate. Trebuie să ne vaccinăm și să ne testăm”, a declarat Ala Nemerenco, ministrul Sănătății de la Chișinău.

Prezent la eveniment, Daniel Ioniță, ambasadorul României la Chișinău, a subliniat că este o onoare și o imensă bucurie pentru el să fie martorul acestei solidarități frățești de care dă dovadă Guvernul României pentru Republica Moldova.

Mă bucur cu atât mai mult că acest ajutor vine la câteva zile după ce R. Moldova a trecut prin două aniversări frumoase. Am aniversat recent 30 de ani de la semnarea Declarației de Independență, dar și am sărbătorit împreună Limba noastră cea română. Cu acest prilej, Guvernul României vă face un cadou, care credem că vă va ajuta să fiți mai sănătoși și mai responsabili. Și să reușim ca, împreună, prin responsabilitate și solidaritate să ieșim din această nenorocită pandemie. (…) Transportul acestor teste rapide reprezintă îndeplinirea unei promisiuni a ministrului de Externe de la București către președintele Maia Sandu. Astfel, încă o dată România demonstrează că își îndeplinește promisiunile”, a subliniat ambasadorul Daniel Ioniță.

Potrivit Alei Nemerenco, ministrul Sănătății de la Chișinău, testele donate vor fi distribuite medicilor de la ambulanțe, care vor putea testa la domiciliu pacienții suspectați de Covid-19.

Amintim că România a acordat Republicii Moldova 100.000 de teste rapide antigen, în baza unei hotărâri luate la sfârșitul lunii august de Comitetul Național pentru Situații de Urgență de la București.

Testele au fost alocate din stocurile de urgență medicală constituite prin grija Inspectoratului General pentru Situații de Urgență. Transportul a fost asigurat de Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă prin Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă al României.

Preluat: https://infoprut.ro/80795-ministrul-sanatatii-de-la-chisinau-romania-frate-adevarat.html

Lasă un răspuns