Ministrul Infrastructurii de la Chișinău, la București: R. Moldova caută cele mai avantajoase prețuri la energia electrică și gazele naturale

Republica Moldova este în căutarea ofertelor la cele mai mici prețuri posibile pentru energie electrică și gaze naturale. Declarația a fost făcut de Andrei Spînu, ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale de la Chișinău, în cadrul unei reuniuni la București. 

Este vorba despre grupul de lucru pe tematica – „Securitatea și diversificarea energiei în Europa: următorii pași spre consolidarea parteneriatului”, la care au mai participat ministrul Energiei al României, Virgil Popescu, secretarul de stat adjunct pe Energie din Statele Unite, David Turk și alți manageri cheie din sectorul energetic.

În contextul crizei actuale de securitate în regiune, a fost discutat impactul asupra securității energetice, a fost realizată o hartă a lanțului de aprovizionare de gaze naturale și dezbătute planurile strategice în sectorul energetic la nivel național și internațional. Pe termen scurt, am ținut să accentuez, în numele cetățenilor noștri, că suntem în căutarea ofertelor la cele mai mici prețuri posibile pentru energie electrică și gaze naturale și salutăm orice sprijin care ne poate ajuta să facem față și să depășim această criză cât mai curând”, a subliniat Andrei Spînu.

Totodată, ministrul Infrastructurii de la Chișinău a vorbit și despre obiectivul Republicii Moldova pe termen lung. „Urmărim reducerea facturilor la energie prin măsuri de eficiență energetică. Pentru a realiza acest scop, lucrăm la un program de eficiență energetică a clădirilor publice în valoare de 75 de milioane de euro, care se află în stadiul final de aprobare. Totodată, din bugetul statului, prin intermediul programului „Satul European”, oferim sprijin pentru eficiența energetică și investiții în diverse surse regenerabile de energie la nivel local. De asemenea, suntem în căutarea resurselor financiare pentru eficiența energetică și utilizarea energiei regenerabile pentru clădirile rezidențiale. Sper că vocea noastră va fi auzită pe toate aceste platforme la care participăm, iar sprijinul partenerilor externi nu va întârzia”, a adăugat oficialul.

Preluat: https://infoprut.ro/90889-ministrul-infrastructurii-de-la-chisinau-la-bucuresti-r-moldova-cauta-cele-mai-avantajoase-preturi-la-energia-electrica-si-gazele-naturale.html

Lasă un răspuns