România susține în mod ferm adoptarea unui mecanism pentru a sprijini statele din Parteneriatul Estic să beneficieze de vaccinuri puse la dispoziție de către Uniunea Europeană. Declarații în acest sens au fost făcute de Bogdan Aurescu, șeful diplomației române, care a participat la reuniunea miniștrilor afacerilor externe din statele membre ale UE, la Bruxelles.
În cadrul evenimentului care a avut loc luni, 25 ianuarie 2021, s-au discutat mai multe subiecte de actualitate precum strategia UE de distribuire a vaccinurilor către state din afara UE, cazul Navalnîi și recentele proteste din Rusia, relațiile transatlantice, evoluțiile recente privind Turcia, zona Golfului, Hong-Kong, Venezuela, relația UE-Egipt și altele.
Astfel, referitor la strategia UE de distribuire a vaccinurilor către state terțe, ministrul Bogdan Aurescu a reiterat susținerea pentru crearea unui mecanism de sprijin al statelor din vecinătate în procurarea vaccinurilor anti-Covid, subliniind importanța solidarității, precum și faptul că securitatea sanitară a UE depinde de cea a regiunii extinse.
„România susține în mod ferm adoptarea unui mecanism pentru a sprijini țările din Balcanii de Vest, precum și cele din Parteneriatul Estic, să beneficieze de vaccinuri puse la dispoziție de către Uniunea Europeană. Cred că această inițiativă este foarte importantă pentru că Uniunea Europeană nu poate fi în siguranță și sănătoasă dacă vecinii ei nu sunt în siguranță și sănătoși“, a declarat Bogdan Aurescu, citat de caleaeuropeana.ro
Totodată, ministrul de Externe a menționat că până când capacitățile de producție și distribuție vor putea răspunde cererii din partea terților, UE trebuie să intensifice dialogul cu partenerii pentru sprijinirea acestora pentru pregătirea campaniei de vaccinare, inclusiv prin dezvoltarea strategiilor naționale de vaccinare. Bogdan Aurescu a evidențiat, de asemenea, necesitatea ca UE să acorde sprijin statelor partenere în domeniul comunicării strategice pentru combaterea dezinformării în legătură cu lupta împotriva pandemiei și vaccinarea anti-Covid.
Sprijinul României pentru un astfel de mecanism ar reprezenta o opțiune solidă pentru state partenere precum Republica Moldova, cu care Bucureștiul împărtășește o relație istorică și un parteneriat strategic.
De remarcat că aceasta nu este prima dată când România își manifestă susținerea în acest sens. Anterior, Bogdan Aurescu, ministrul de Externe de la București, alături de omologii săi din alte 12 țări membre au trimis o scrisoare șeful diplomației UE și Comisiei Europene prin care au solicitat accesul statelor Parteneriatului Estic la vaccinul anti-COVID-19.
De asemenea, la sfârșitul anului trecut, în cadrul vizitei sale la Chișinău, președintele Klaus Iohannis a anunțat că România va dona până la 200.000 de doze de vaccin către Republica Moldova.