Maia Sandu, mesaj pentru medicii din R. Moldova: „Aveți în persoana mea și a echipei mele aliați de nădejde”

„Nu mai sunteți singuri în fața urgiei. Aveți în persoana mea și a echipei mele aliați de nădejde”. Declarația a fost făcută de președintele Maia Sandu, care a promis că, în anul care vine, va face totul ca acesta să fie mai ușor pentru lucrătorii medicali din R. Moldova.

La sfârșitul acestui an complicat, Maia Sandu a venit cu un mesaj pentru toți medicii din R. Moldova, care pe timp de pandemie, în fiecare zi aleg să vină la muncă, obosiți, echipați insuficient, riscând cu propria viață. „Dragi medici, asistenți medicali, felceri, farmaciști, infirmieri și alt personal care stați la straja sănătății noastre, oamenii din Moldova știu sacrificiul vostru. Vă suntem recunoscători pentru munca voastră. Vă mulțumim pentru că ne salvați, în fiecare zi. În 2021, vă doresc să aveți sănătate și putere pentru a merge mai departe. În pragul sărbătorilor, vă doresc să aveți zile de odihnă adevărată, să vă bucurați de căldura celor dragi”, a menționat șeful statului.

Totodată, Maia Sandu a mulțumit din inimă tuturor lucrătorii medicali pentru munca depusă.  „Moldova are mare nevoie de voi, dragi medici – împreună cu echipa vom face tot posibilul ca și voi să vreți să trăiți și să munciți acasă. Și să vă simțiți în siguranță. Vă mulțumesc din inimă”, a mai transmis președintele R. Moldova.

Maia Sandu a mai spus că în aceste zile ne amintim cu durere în suflet de lucrătorii medicali care și-au pierdut viața în acest an la locul de muncă și că acești oameni, care și-au pus în pericol propria viață pentru a salva viața concetățenilor lor, sunt adevărați eroi.

Preluat: https://infoprut.ro/72113-maia-sandu-mesaj-pentru-medicii-din-r-moldova-aveti-in-persoana-mea-si-a-echipei-mele-aliati-de-nadejde.html

Lasă un răspuns