Preşedintele Republicii Moldova, Maia Sandu, şi-a exprimat recunoştinţa pentru dozele de vaccin donate de România, care au ajuns sâmbătă în R. Moldova. Este cea mai mare tranşă primită până acum.
„132.000 de doze de vaccin au trecut acum Prutul și vor ajunge în curând la Chișinău. Mulțumim, România, pentru donația generoasă care ne permite să extindem categoriile de persoane vaccinate. România a donat din propriile vaccinuri, iar o asemenea mărinimie cimentează prietenia solidă dintre Republica Moldova și România. Suntem recunoscători domnului Președinte Klaus Iohannis, domnului Prim-ministru Florin Cîțu, poporului român pentru solidaritate și eforturile imense de a face posibile aceste donații. Vom continua să construim poduri pentru cetățenii noștri, podul de vaccinuri fiind acum cel mai valoros”, a scris președintele pe pagina de Facebook.
Donaţia face parte din pachetul de sprijin pentru Republica Moldova, anunţat de preşedintele României, Klaus Johannis, cu ocazia vizitei sale oficiale la Chişinău în data de 29 decembrie 2020. În total, Republica Moldova va primi din partea României circa 200.000 de doze de vaccin anti-COVID-19, în calitate de ajutor umanitar.
În sprijinul Republicii Moldova au fost livrate alte 72.000 de doze, în misiunile executate la data de 27 februarie şi 27 martie. Primele 21.600 de doze de vaccin AstraZeneca, oferite ca ajutor umanitar de către România Republicii Moldova, au fost aduse la Aeroportul Internaţional Chişinău la 27 februarie, cu o aeronavă SMURD.