Mai multe localități din Ucraina cu o populație majoritară românească au renunțat la denumirea ucrainizată, impusă imediat după sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial și au revenit la vechile denumiri. Cel mai recent exemplu este dat de satul Orlivka, denumire impusă cu varianta rusească Orlovka, din Sudul Basarabiei Istorice (regiunea Odesa).
Marți, în ședință ordinară Consiliul Sătesc a hotărât revenirea la denumirea de Cartal, numele istoric al localității străvechi de pe malul basarabean al fluviului Dunărea, situată lângă Isaccea din Dobrogea, transmite b1.ro.
Dr. Ion Popescu, asociat onorific al Adunării parlamentare a Consiliului Europei, a precizat că astfel de situații sunt numeroase în cazul localităților din Ucraina populate majoritar de români care doresc revenirea la denumirea istorică.
„La noi deja există precedente. Când de mai mulți ani, câteva sate cu populație românofonă au revenit la vechile denumiri. Locuitorii localităților (care au respectat toată procedura) au obținut acest lucru. De exemplu, în raionul Hliboca au revenit la denumirile istorice – Iordănești (renunțând la denumirea dată de sovietici „Podlesnoe”, Oprișeni (-//- „Dubivca”), Suceveni (-//- „Șirokaia Poleana”), Tereblecea (-//- Porubnoe), in raionul Storojineț – Ciudei (-//- „Mejdurecie”)ș.a. din regiunea Cernăuți, în regiunea Transcarpatică – Apșa de Jos (-//- „Dibrova”)”, a explicat dr. Ion Popescu pentru b1.ro.
Sursa a mai subliniat că acest proces se realizează în conformitate cu normele administrative în vigoare. „Totul depinde de oamenii satului și Consiliul local. Dacă oamenii doresc – au tot dreptul legitim, însă este obligatoriu să respecte absolut toată procedura, deoarece sunt cazuri, de exemplu, câteva localități din raionul Herța, unde decizii de aproape 30 de ani în urmă au fost luate, dar „lucrul nu a fost dus până la capăt” a menționat dr. Ion Popescu, asociat onorific al Adunării parlamentare a Consiliului Europei.
În context, acesta a remarcat că acolo unde oamenii locului doresc sa revină la rădăcini – au tot dreptul legitim să o facă.
Preluat: https://infoprut.ro/66735-localitati-romanesti-din-ucraina-revenire-la-denumirile-istorice.html