Liste cu victimele deportărilor sovietice din Basarabia, făcute publice

Numele victimelor regimului sovietic, care au fost deportate în Siberia în perioada 6-9 iulie 1949, au fost făcute în premieră publice. 

Potrivit lui Igor Cașu, directorul Agenției Naționale a Arhivelor din Republica Moldova, listele, pe eșantioane și vagoane, pot fi găsite pe site-ul instituției.

Mai exact, în listele respective apare o bună parte din cei care au fost deportați în Siberia din RSS Moldovenească, în cadrul Operațiunii „SUD” din 6-9 iulie 1949.

În total, în liste apar 35 mii 144 persoane. După un raport al poliției politice sovietice din iunie 1952, numărul total al celor deportați a fost de 35 mii 796 persoane, dintre care 14 033 femei, 11 899 copii și 8 864 bărbați. Prin urmare, listele pe care le oferim acum în premieră publicului larg conțin aproape 99 la sută din cei care au fost deportați. Puteți descărca toate listele în format pdf și găsi în câteva clipe printr-o căutare simplă, pe nume sau localitate, informația care vă interesează. Alternativ, puteți folosi opțiunea de căutare direct pe site după nume, prenume, localitate, anul de naștere”, a subliniat directorul Agenției Naționale a Arhivelor din Republica Moldova.

Amintim că la 6 iulie 2022 se împlinesc 73 de ani de la cel de-al doilea val de deportare în masă din RSSM, cunoscut sub denumirea codificată Operaţiunea „Sud”. Noaptea din 5 spre 6 iulie 1949 a fost una dintre cele mai dramatice din istoria românilor basarabeni, desemnând cea mai masivă deportare a familiilor din aceste ținuturi cu oameni harnici, vrednici și iubitori de neam.

Primul val al deportărilor sovietice a fost cel din 12 și 13 iunie 1940. Datele oficiale arată că atunci au fost deportate aproximativ 25 de mii de persoane. Au urmat alte doua valuri, – în 1949 și 1951, – în urma cărora au avut de suferit alte aproape 40 de mii de persoane.

Preluat: https://infoprut.ro/92570-liste-cu-victimele-deportarilor-sovietice-din-basarabia-facute-publice.html

Lasă un răspuns