Interconectarea rețelelor de energie electrică dintre R. Moldova și România, discutată la Chișinău

Natalia Gavrilița, premierul de la Chișinău, a avut o întrevedere cu Angela Sax, șefa biroului Băncii Europene pentru Reconstrucție și Dezvoltare în Republica Moldova.

Astfel, oficialii au discutat despre proiectele legate de eficiența energetică, reabilitarea rețelelor de transport electric și interconectarea rețelelor de energie electrică dintre Republica Moldova și România.

În cadrul discuției, au mai fost trecute în revistă proiectele investiționale, finanțate de BERD, care sunt în derulare în sectorul public din R. Moldova. Este vorba, în special, despre proiectele de reabilitare a drumurilor, care se află în faza a IV-a și proiectul de reabilitare a infrastructurii feroviare.

De asemenea, au fost analizate și prevederile viitorului proiect de management a deșeurilor solide care vine să contribuie la îmbunătățirea serviciilor în acest domeniu la nivel național.

Totodată, s-a convenit ca echipele de la Guvernul R. Moldova și de la BERD să revadă conceptele proiectelor și studiile de fezabilitate aferente pentru a putea lua decizii corecte cu privire la acordarea unor proiecte și acorduri noi.

Preluat: https://infoprut.ro/81028-interconectarea-retelelor-de-energie-electrica-dintre-r-moldova-si-romania-discutata-la-chisinau.html

Lasă un răspuns