George Simion, despre interdicția de a intra în R. Moldova: Suntem surprinși că încă este în vigoare, deși a fost impusă de regimul Plahotniuc și Dodon ~ InfoPrut

George Simion, liderul Alianței pentru Unirea Românilor, a avut o întrevedere cu membrii Comisiei administraţie publică a Parlamentului de la Chișinău care au efectuat o vizită de lucru la Bucureşti. Printre subiectele discutate s-a numărat și interdicția lui Simion de a intra pe teritoriul R. Moldova.

În calitate de vicepreședinte al Comisiei comune pentru integrare europeană dintre Parlamentul României și Parlamentul Republicii Moldova, George Simion alături de ceilalți membri ai comisiei a întâmpinat delegația de la Chișinău.

„E bine ca dincolo de simpatiile politice să îi avem aici și pe ceilalți componenți din toate formațiunile din Parlamentul Republicii Moldova. Sunt vicepreședinte al comisiei de integrare europeană a R. Moldova din Parlamentul de la București și nu sunt lăsat de autoritățile de la Chișinău să intru în R. Moldova. Interdicția este pusă de odiosul regim Plahotniuc împotriva căruia dumneavoastră ați luptat și vă felicit pentru victoria electorală pe care ați obținut-o și de fostul președinte al R. Moldova, Igor Dodon, cu atât mai mare e surpriza noastră că interdicția este în vigoare și că mergem după neregulile făcute de Igor Dodon și de Vladimir Plahotniuc”, a subliniat George Simion.

Liderul AUR amintește că a fost hărțuit de autoritățile de la Chișinău începând cu Vladimir Voronin în 2009.

„În 27 martie când sărbătoream ziua unirii Basarabiei cu Țara. Ne pare rău să vedem că mai sunt unele autorități care promovează în continuare doctrina stalinistă, doctrina statalistă a identității a două popoare distincte pe cele două maluri ale Prutului”, a mai adăugat parlamentarul.

În final, în contextul războiului din Ucraina, Simion declară că Vladimir Putin este un criminal de război, iar România și R. Moldova trebuie să facă toate eforturile pentru „a împedica această agresiune din prezent să aibă ulterior ca țintă cel de-al doilea stat românesc”.

În toamna acestui an, o delegație a Parlamentului de la București va merge în vizită la Chișinău.

Preluat: https://infoprut.ro/87978-george-simion-despre-interdictia-de-a-intra-in-r-moldova-suntem-surprinsi-ca-inca-este-in-vigoare-desi-a-fost-impusa-de-regimul-plahotniuc-si-dodon.html

Lasă un răspuns