Fost vicepreședinte al Parlamentului de la Chișinău: Rusia a majorat cu circa 200 de dolari prețul la gaze pentru R. Moldova ~ InfoPrut

Republica Moldova ar urma să plătească, în luna ianuarie a acestui an, 647 de dolari pentru mia de metri cubi de gaze livrate de „Gazprom”, cu circa 200 de dolari mai mult decât în luna noiembrie 2021, susține fostul vicepreședinte al Parlamentului, Alexandr Slusari, într-o postare pe Facebook.

„Cănd guvernarea devine TRANSPARENTĂ? După ședința subită de ieri a Consiliului Suprem de Securitate am așteptat ceva timp explicații publice. Așa a fost în perioada cănd doamna Sandu a căștigat scrutinul prezidențial și pănă la alegeri parlamentare anticipate. După preluarea puterii de către PAS parcă cineva a pus dopul în comunicare. De ce noi trebuie să descifrăm comunicatul sec, emis de Președinția, parcă suntem în perioada lui Plahotniuc-Dodon? Cum să înțelegem fraza că membrii CSS au audiat informația despre soluțiile de depășire a unei potențiale crize de gaze?”, a scris Slusari pe Facebook.

Acesta amintește că din data semnării contractului cu Gazprom societatea nu deține informația suficientă despre situația în sectorul energetic.

„Solicitarea publicării contractului a rămas fără reacție. Noi nu cunoaștem care a fost prețul gazului pentru decembrie și căt va plăti Moldova în ianuarie. Am ajuns în situația cănd pe ascuns primesc informația ca prețul gazelor în prima luna a anului 2022 va fi de 647 dolari pentru 1000 m3. Cu multă frică mă roagă să nu divulg sursa. Parcă trăim în dictatura anilor 2016-2019! Ce se întămplă? Este adevărată informația? De ce tac Vadim Ceban și Andrei Spânu?”, se întreabă fostul vicepreședinte al Parlamentului.

În cadrul ședinței grupului operativ în domeniul energetic de miercuri, 5 ianuarie, șeful Moldovagaz, Vadim Ceban, a confirmat că R. Moldova ar urma să plătească un preț mai mare în această lună, subliniind că Guvernul ar urma să vină cu o poziție oficială după 10 ianuarie.

Preluat: https://infoprut.ro/85013-fost-vicepresedinte-al-parlamentului-de-la-chisinau-rusia-a-majorat-cu-circa-200-de-dolari-pretul-la-gaze-pentru-r-moldova.html

Lasă un răspuns