O expoziție cu genericul „Personalitate proeminentă a culturii naționale – Mihai Cimpoi la 80 de ani de la naștere” a fost inaugurată la Biblioteca Națională.
„Vizitatorii expoziției pot face cunoștință cu o serie de publicații editate pe parcursul activității lui Mihai Cimpoi în calitatea sa de redactor, eminescolog, academician, om de știință și mare om de cultură”, a subliniat directoarea Bibliotecii Naționale, Elena Pintilei, pentru IPN.
Documentele prezentate sunt sistematizate în mai multe compartimente: viața și opera literară, Mihai Cimpoi – redactor, alcătuitor, critic literar, traducător, Mihai Cimpoi – un eminescolog remarcabil, referințe și aprecieri critice.
Expoziția „Personalitate proeminentă a culturii naționale – Mihai Cimpoi la 80 de ani de la naștere” poate fi vizitată în blocul central al Bibliotecii Naționale (str. 31 August 1989, 78 „A”, etajul II, spațiul expozițional) până pe 15 septembrie. Intrarea este gratuită.
Mihai Cimpoi s-a născut la 3 septembrie 1942, în comuna Larga, județul Hotin, azi raionul Briceni. Viitorul academician, după cursurile primare și medii, absolvește Facultatea de Filologie din Chișinău (1965), după care devine redactor al revistei „Nistru” (până în 1972) și consultant al Uniunii Scriitorilor, apoi consultant la USM. În mai 1987 este ales secretar al Comitetului de conducere al Uniunii Scriitorilor din Moldova și președinte din septembrie 1991 până în 2010. A fost deputat al poporului din URSS în dezghețul gorbaciovist (1989-1990) și apoi deputat în Parlamentul R. Moldova (1999-2001).
În 1991 devine membru de onoare al Academiei Române, membru titular al Academiei de Științe a Moldovei (1992), membru al Uniunii Scriitorilor din România (din 1994 este ales și membru al consiliului director al acesteia), membru al Societății Scriitorilor Târgovișteni (2005), vicepreședinte al Ligii Culturale pentru Unitatea Românilor de Pretutindeni, cetățean de onoare al Craiovei (în 2005, alături de Grigore Vieru, Vasile Tărâțeanu).