Pe data de 25 martie, la București, va fi vernisată o expoziție de lucrări cu genericul „#Recuperat #Restaurat”, dedicată pictoriței basarabene Valentina Rusu Ciobanu, notează Moldpres.
Lucrările de restaurare au fost realizate de Horațiu Cristian Costin, în perioada septembrie 2020 – martie 2021, opera pictoriței fiind recuperată și restaurată de Asociația pentru cultură și arte „Arbor”. Pânzele restaurate sunt: „Autoportret” (1963), „Triplul portret al compozitorilor Alexei Stârcea și Vasile Zagorschi și al cântăreței Valentina Savițcaia” (1963) și „Bărbat în câmp” (1963-1964).
Solicitat de agenție, președintele Asociației „Arbor”, managerul cultural Victoria Nagy Vajda a menționat că lucrările aveau deformări pronunțate ale suportului de pânză, cu rupturi și sfâșieri produse de muchiile vechiului șasiu și cu multiple desprinderi ale stratului de pictură, inclusiv cauzate de umiditatea excesivă la care unele lucrări au fost supuse. Restaurarea s-a realizat conform normelor muzeale, iar în prezent lucrărilor li s-au redat calitățile estetice inițiale, picturile fiind aduse aproape de stadiul acestora inițial, cel din 1963/1964.
Potrivit sursei citate, în lunile octombrie și noiembrie 2020, cu ocazia împlinirii a 100 de ani, Valentina Rusu Ciobanu s-a bucurat de primele două expoziții personale la București, organizate de Asociația „Arbor”, în cadrul unui amplu proiect cultural intitulat „Valentina Rusu Ciobanu. 100 de ani de la naștere”, proiect realizat în parteneriat cu Muzeul Municipiului București, Fundația SANTAVINERE din Chișinău și cofinanțat de Administrația Fondului Cultural Național, Primăria Municipiului București prin Centrul Cultural Expo Arte, Agenția Elvețiană pentru Dezvoltare și Cooperare.
În cadrul proiectului, care prevedea inclusiv inventarierea și digitalizarea atelierului artistei, au fost recuperate mai multe lucrări artistice, printre care unele considerate pierdute.
„Din cauza condițiilor neprielnice de conservare din atelierul artistei, o încăpere neîncălzită și neaerisită, care a suferit cel puțin o inundație, multe lucrări au fost găsite într-o stare gravă, care necesită restaurare urgentă. Deși neprevăzut de proiect, am decis salvarea a trei dintre lucrări, prin restaurarea acestora la București, pentru a le oferi posibilitatea de a li se spune povestea și a-și întâlni, în sfârșit, publicul”, a mai spus Victoria Nagy Vajda.
Valentina Rusu-Ciobanu (n. 28 octombrie 1920, Chișinău) este o artistă plastică basarabeană, a cărei creație se remarcă atât prin mijloacele expresive, considerate de critici neconvenționale, inovatoare, cât și printr-o profundă notă poetică. Conform aprecierii comentatoarei S. Boberanga, pictura Valentinei Rusu-Ciobanu este o simbioză de „realism poetic” și „spirit original”, iar după părerea criticului Vladimir Bulat, stilul pentru care a optat pictorița putea fi „citit”, în perioada regimului sovietic totalitar, ca o „subversiune sublimată”, risc pe care Valentina Rusu-Ciobanu și l-a asumat.