Europalamentar dezminte falsurile promovate de Dodon: Relația UE cu R. Moldova nu se bazează pe cerșit, ci pe un parteneriat serios

Relația Uniunii Europene cu Republica Moldova nu se bazează nici pe cerșit, nici pe vreo relație personală, ci pe un parteneriat serios. Declarații în acest sens au fost făcute de europarlamentarul Dragoș Tudorache, care a dezmințit falsurile promovate de Igor Dodon, potrivit cărora, dacă Maia Sandu câștigă alegeri prezidențiale din Republica Moldova, atunci va fi nevoită să cerșească bani de la UE.

„Relația Uniunii Europene cu oricare partener privilegiat, și Moldova este un partener privilegiat pentru Uniunea Europeană, nu se bazează nici pe cerșit, nici pe vreo relație personală sau pe efortul personal al unuia sau al altuia. Ea se bazează pe niște principii, pe niște valori, pe niște reguli și dacă acele reguli, principii și valori sunt respectate, și sunt respectate nu doar din vârful buzelor, ci sunt respectate prin fapte concrete, palpabile, prin angajamente concrete, prin măsuri concrete pe care și le asumă un lider politic sau autoritățile din spatele lui, atunci acea relație este și materializată, dacă nu, atunci rămâne doar la nivel de vorbe. Deci, repet, Uniunea Europeană nu merge pe principiul cerșitului, Uniunea Europeană merge pe principiul parteneriatului serios, solid, bazat pe reguli și eu cred că ambii candidați înțeleg lucrul acesta foarte bine, doar că unii, probabil, se prefac că nu-l înțeleg”, a explicat Tudorache.

Totodată, europarlamentarul s-a referit și la aluziile lui Igor Dodon, care spunea că în cazul unei victorii, Maia Sandu ar putea să închidă porțile Republicii Moldova, precum o fac și statele Uniunii Europene. „Eu nu știu unde a văzut dl Dodon porți închise în Uniunea Europeană. Dacă vă uitați foarte atent la ce se întâmplă acum la nivelul Uniunii, chiar și pentru statele membre afectate puternic de al doilea val al pandemiei, și aici mă refer la Franța, la Belgia, la Germania, deci multe state membre care trec prin al doilea val, care se dovedește a fi chiar mai serios, mai profund decât primul, totuși, chiar și în aceste condiții, chiar acolo unde s-au impus noi reguli de carantinare strictă, nu s-au mai închis frontiere. Deci, măsurile luate în primăvara anului în cazul primului val de pandemie, când a fost necesar pentru așezarea sistemelor de răspuns la nivel medical și a fost nevoie de un control strict al circulației cetățenilor între statele membre, de data aceasta nu se mai face acest lucru. Mai mult decât atât, se dezvoltă acum măsuri complementare, inclusiv dezvoltarea acestor aplicații speciale, la nivelul Comisiei Europene s-a creat un portal de interoperabilitate a aplicațiilor dezvoltate de către statele membre tocmai pentru a ajuta autoritățile în a gestiona partea de trasabilitate a îmbolnăvirilor, fără să fim nevoiți să se închidă frontiere. Deci, nu știu unde a văzut dl Dodon țări închise…”, a mai punctat sursa.

În context, europarlamentarul a subliniat că indiferent de alegeri, R. Moldova trebuie să aplice măsurile necesare pentru controlul răspândirii bolii. „Dincolo de retorica electorală din campanie, autoritățile de la Chișinău trebuie să privească cu toată seriozitatea măsurile necesare și, dacă aceste măsuri impun diverse reguli de carantinare, de control al interacțiunii sociale, sunt măsuri necesare pentru binele tuturor și eu cred că oamenii care înțeleg aceste lucruri, înțeleg și nevoia măsurilor discutate”, a declarat Dragoș Tudorache pentru Europa Liberă. 

Preluat: https://infoprut.ro/70143-europalamentar-dezminte-falsurile-promovate-de-dodon-relatia-ue-cu-r-moldova-nu-se-bazeaza-pe-cersit-ci-pe-un-parteneriat-serios.html

Lasă un răspuns