În următorii ani, în R. Moldova urmează să fie reabilitate peste 700 de km de drumuri cu sprijinul financiar al Uniunii Europene, notează TVR Moldova.
Comisarului European pentru Transporturi, Adina Vălean, a inspectat şantierul de construcţie a drumului naţional R1, Chişinău – Ungheni, reparat cu sprijinul Uniunii Europene.
„Acest traseu de drum trece prin câteva sate, traversarea acestui drum prin sate presupune anumite riscuri – avem şcoli, grădiniţe, instituţii sociale. Atâta timp cât avem acaestă centură, aceste riscuri iminente pentru cei care sunt participanţi la traficul rutier este scăzut”, a subliniat ministrul Infrastructurii şi Dezvoltării Regionale, Andrei Spînu.
Lucrările de construcţie a drumului care ocoloşte localitatea Bahmut au demerat în 2018. Drumul va avea o lungime de 6 km şi două benzi de circulaţie cu o lăţime de 3,5 metri fiecare. Totodată vor fi construite câteva poduri şi trei intersecţii. Lucrările urmează a fi finalizate în martie 2022.
Comisarul european pentru Transporturi a declarat că acest sector de drum va oferi condiţii sporite de siguranţă rutieră pentru cetăţenii Republicii Moldova.
„Păşim pe o finanţare concretă a Uniunii Europene care poate ajuta la dezvoltarea reţelei de infrastructură din R. Moldova. Este o parte mică din ceea ce putem face împreună”, a subliniat comisarul European pentru Transporturi, Adina Vălean.
Sectorului de drum care ocoleşte satul Bahmut este construit în cadrul „Programului de reabilitare a drumurilor din Moldova”. Programul este finanţat prin împrumuturi de la BERD şi BEI, şi prin intermediul unei componente de grant oferite de către Uniunea Europeană.
Începând din 2022, UE va oferi sprijin financiar pentru reabilitarea drumurilor din Republica Moldova, care vor intră în reţeaua transeuropeană.
Valoarea totală a Programului de reabilitare a Drumurilor din Republica Moldova este de 496 de milioane de euro, dintre care 26 milioane de euro sunt oferite sub formă de grant din partea Uniunii Europene.
Preluat: https://infoprut.ro/83780-drumurile-din-republica-moldova-intra-in-reparatii-cu-bani-europeni.html