„Pentru mine, minoritatea românească din Ucraina este un bun al nostru şi, de aceea, noi vom lucra în așa fel, încât românii din Ucraina să rămână români, dar cu toate acestea să fie ucraineni și integrați în societatea noastră”. Declarația a fost făcută de Dmytro Kuleba, ministrul ucrainean de Externe, într-o conferință de presă comună alături de omologul său român, Bogdan Aurescu.
În cadrul discuțiilor care au avut loc astăzi la București, ambii miniștri au declarat că unul din subiectele abordate a fost minoritatea română din Ucraina. De altfel, Aurescu a precizat că dialogul a fost „cu accent pe modalităţile de soluţionare a problemelor existente printre care cu prioritate se află cea privind drepturile persoanelor române aparţinând minorităţii române din Ucraina”. „Am stabilit împreună câţiva paşi pentru avansarea dialogului pe acest subiect”, a punctat şeful diplomaţiei române.
El a adăugat că tema drepturilor persoanelor care aparţin minorităţii din Ucraina „va rămâne pe agenda bilaterală, până se vor identifica soluţii durabile„.
Aurescu a abordat şi reforma administrativ-teritorială din ţara vecină. „Este o prerogativă a statului Ucraina, asta nu înseamnă că nu discutăm despre aceste aspecte. Am remarcat că în Parlamentul Ucrainei, atunci când s-a luat decizia finală privind structurarea administrativă, românii din diversele regiuni au fost incluși, în măsura posibilului, în aceleaşi unităţi administrativ-teritoriale, deci nu există o disipare a lor în mai multe unități„, a menționat ministrul de Externe de la București.
La rândul său, referindu-se la reforma teritorială şi administrativă din Ucraina, ministrul Dmytro Kuleba a subliniat că aceasta este o problemă care privește exclusiv politica internă a țării sale. „Nicio ţară din lume nu ne va învăţa cum să ne organizăm administrativ şi teritorial ţara noastră. Această reformă are loc în cooperare cu Uniunea Europeană, cu respectarea standardelor europene şi cu respectare drepturilor care aparţin minorităţilor naţionale„, a mai specificat ministrul ucrainean.
În context, acesta a ținut să precizeze că Ucraina nu are nicio obligație cu privire la această reformă față de alte state. „Avem obligații în ceea ce priveşte respectarea drepturilor la studii în limba maternă şi, de aceea, avem un dialog”, a conchis sursa.
Totodată, ministrul ucrainean a vorbit și despre drepturile minorităţilor naţionale în ţara sa. „Noi respectăm poziţia Bucureştiului cu privire la respectarea drepturilor minorităţilor naţionale, observ că Bucureştiul respectă poziţia Kievului şi noi suntem dispuşi să dezvoltăm dialogul pe acest subiect. Vreau să subliniez foarte clar – ne mândrim cu minoritatea românească din Ucraina şi ne mândrim de asemenea cu comunitatea ucraineană din România. Existenţa acestor minorităţi ne întăreşte relaţiile„, a spus Kuleba.
Acesta a vorbit, astfel, de minorităţile naţionale ca despre nişte „posibilități”. „În calitate de ministru al Afacerilor Externe garantez că voi fi mereu pregătit să privesc minorităţile naţionale ca pe nişte posibilităţi, nu ca pe nişte probleme (…) Pentru mine, minoritatea românească din Ucraina este un bun al nostru și, de aceea, noi vom lucra în aşa fel, încât românii din Ucraina să rămână români, dar cu toate acestea să fie ucraineni și integrați în societatea noastră„, a afirmat oficialul de la Kiev.