Igor Dodon a anunțat pe Facebok că revine la șefia Partidului Socialiștilor pe data de 23 decembrie, după expirarea mandatului de președinte.
Igor Dodon a participat marți la ședința extraordinară a Consiliului Republican al formațiunii, fiind invitat de Partidul Socialiștilor din Republica Moldova.
„Am subliniat că, în pofida rezultatului obținut, aceasta este o experiență bună pentru noi toți și suntem obligați să ne continuăm activitatea constructivă în beneficiul poporului nostru, în special ținând cont de faptul că în interiorul Moldovei, aproape o jumătate dintre alegători au votat pentru candidatura mea”, a scris Dodon pe pagina de Facebook.
Astfel, potrivit acestuia, în această campanie electorală, echipa PSRM a muncit foarte bine.
„În cadrul discuțiilor care au avut loc, am acceptat cu recunoștință propunerea Consiliului Republican al Partidului Socialiștilor de a reveni în funcția de lider al partidului. Procedurile respective vor demara după expirarea mandatului meu de Președinte, la 23 decembrie curent”, a mai adăugat Igor Dodon.
Igor Dodon a pierdut alegerile prezidențiale din 2020 în fața Maiei Sandu, care a câștigat detașat cu un scor de 57,75%, reprezentând 943.486 din sufragii, în timp ce Dodon a fost votat de 690.141, reprezentând 42,25%.
Preluat: https://infoprut.ro/70528-dodon-se-intoarce-de-unde-a-plecat.html