Igor Dodon, candidatul independent susținut de PSRM la alegerile prezidențiale din R. Moldova, a amenințat-o pe contracandidata sa Maia Sandu cu răfuiala fizică. Declarații în acest sens au fost făcute în cadrul unui discurs susținut de actualul șef de stat în fața susținătorilor săi.
Astăzi, Partidul Socialiștilor a organizat o manifestație în susținerea lui Igor Dodon, candidat la un nou mandat de președinte. În cadrul evenimentului, pentru vorbitorii de limbă română, actualul șef de stat a avut un discurs puțin mai temperat în amenințări și instigare la ură. El a vorbit despre importanța votului de duminică, 15 noiembrie și nu a ezitat să pozeze în victimă. „Noi am făcut o campanie electorală curată, onestă. Am fost în toate raioanele din R. Moldova, am fost alături de voi, dragi cetățeni. Toți au bătut în această campanie în Dodon, pentru că ei nu au programe, nu au valori și nu știu ce trebuie să facă pentru oameni”, a punctat sursa.
Însă, pe măsură ce Dodon a trecut de la limba română la cea rusă, discursul său a devenit și mai agresiv. „Vă îndemn pe toți să vă uniți forțele și să ieșim împreună pe 15 noiembrie pentru a demonstra că noi avem poziția noastră și vom apăra patria noastră. Noi nu avem altă țară. (…) Vedeți ce fac oponenții noștri. Au trecut toate liniile roșii. Noi nu i-am atins până la 1 noiembrie. Noi nu i-am criticat, dar ei au devenit obraznici și până nu vor primi una în bot, nu vor înțelege. De aceea trebuie să fim duri și să ripostăm. Vă promit că nu vom rata această victorie și dacă va fi nevoie să o apărăm… Toți o vom apăra! Noi suntem gata să ne apărăm victoria!”, a declarat candidatul susținut de PSRM.
Amintim că acum câteva zile Renato Usatîi, liderul Partidului Nostru, a anunțat că PSRM ar planifica, imediat după prezidențiale, acțiuni de protest cu implicarea unor activiști agresivi din Ucraina, cu susținerea Federației Ruse. Operațiunea s-ar numi „Maidan Moldova”.
Preluat: https://infoprut.ro/70261-dodon-o-ameninta-cu-bataia-pe-maia-sandu.html