Dodon îi ia peste picior pe cetățenii Republicii Moldova cu cetățenie română ~ InfoPrut

90% din cetățenii R. Moldova care au obţinut şi cetăţenia română au făcut-o pentru a-şi rezolva anumite probleme, dar nu pentru că şi-ar dori unirea cu România, a declarat liderul PSRM, Igor Dodon, potrivit Adevărul.

„Cetăţenii moldoveni care au primit cetăţenia română, în proporţie de 90% au primit nu de aceea că România Mare şi vor unire, cum cred unii, dar au primit cetăţenia să-şi rezolve o anumită problemă – sau pentru copiii lor ca să meargă la studii, sau ei să poată să meargă fără vize etc”, a afirmat Igor Dodon în emisiunea sa de pe Facebook.

Afirmaţia lui Igor Dodon a fost făcută în contextul în care fostul deputat în Parlamentul României, Constantin Codreanu, a cerut retragerea cetăţeniei române ex-premierului de la Chișinău, Ion Chicu, pentru pretinse acţiuni antiromâneşti.

Dodon a menţionat că solicitarea de retragerea a cetăţeniei pentru Chicu reprezintă o „acţiune bolşevică”.

Preluat: https://infoprut.ro/74586-dodon-ii-ia-peste-picior-pe-cetatenii-republicii-moldova-cu-cetatenie-romana.html

Lasă un răspuns