Dodon, fără mască printre artiști racolați și recompensați cu o masă la pensiune

În plină pandemie, președintele Igor Dodon a avut o întâlnire cu mai mulți artiști la o pensiune din Republica Moldova, în cadrul căreia au fost sfidate toate măsurile de protecţie stabilite de autorităţi pentru evitarea răspândirii noului coronavirus.

Într-o serie de fotografii publicate chiar de șeful statului, se observă clar că nici Igor Dodon și nici un alt participant la întâlnirea respectivă nu poartă mască și nici nu respectă distanța socială. Dimpotrivă, cele câteva zeci de persoane pare că au dat o petrece de zile mari cu bucate tradiționale și vin.

„Am avut plăcerea să mă întâlnesc cu mai mulți interpreți autohtoni care, în cadrul Campaniei Naționale „Iubesc Moldova”, au susținut inițiativa mea de a lansa, cu prilejul a 29 de ani de Independență a Republicii Moldova, o serie de produse televizate, menite să promoveze valorile noastre culturale, dragostea față de neam și de țară, frumusețea plaiului natal. Întâlnirea a avut loc la Pensiunea Butuceni – locul unde se contopesc istoria, cultura și tradițiile moldovenești”, a punctat Igor Dodon.

Menționăm că de la începutul pandemiei, șeful statului a fost surprins de nenumărate ori că nu respectă măsurile de prevenire a răspândirii de COVID-19. Bunăoară, recent  Igor Dodon s-a reîntors dintr-un sejur de la un sanatoriu din apropierea Moscovei, însă nu a respectat regimul celor 14 zile de izolare impus de autorități tuturor cetățenilor care revin de peste hotare.

În context precizăm că luni, 24 august, în timp ce Igor Dodon chefuia la pensiunea de la Butuceni, în Republica Moldova au fost confirmate alte 350 de cazuri noi de infectare cu COVID-19. Astfel, bilanțul persoanelor infectate cu noul Coronavirus a ajuns la 33828 de cazuri.

Totodată, în săptămâna 17-23 august, Republica Moldova a depășit, pentru prima dată de la redeclanșarea pandemiei de COVID-19, pragul de 3 mii de cazuri în 7 zile. Prin urmare, 3.295 de persoane au fost depistate pozitiv săptămână trecută. Statistica respectivă a plasat R. Moldova pe primul loc în Europa la numărul de infectări cu noul coronavirus în săptămâna trecută, cu o medie de 942 de cazuri la un milion de locuitori.

Preluat: https://infoprut.ro/66577-dodon-fara-masca-printre-artisti-racolati-si-recompensati-cu-o-masa-la-pensiune.html

Lasă un răspuns