Dodon, decizie finală cu privire la votul pentru Guvernul Gavrilița

„Nu vom vota, săptămâna viitoare, Guvernul Gavriliță și aceasta este o decizie definitivă”. Declarația a fost făcută de Igor Dodon, care a adăugat că aceasta este poziția sa, pe care a discutat-o și cu deputații socialiști

„Așa că doamna Gavrilița, puteți fi sigură că săptămâna viitoare premier nu deveniți”, a mai menționat liderul PSRM.

Fiind întrebat cum va proceda Partidul Socialiștilor în cazul în care, în cea de-a doua tentativă, va fi înaintat un alt candidat, Igor Dodon a răspuns că PSRM va vota un guvern doar dacă va fi reprezentat în acesta. „În caz că programul nostru, integral sau parțial, se regăsește într-un program de guvernare, reprezentanți PSRM sau reprezentanți profesioniști pe care PSRM i-ar susține, atunci are sens să votezi un guvern, dar așa care este sensul? De aceea, rămân pe poziția pe care am menționat-o anterior, cel mai probabil vom avea alegeri anticipate în luna iunie ”, a mai spus liderul PSRM.

Totodată, sursa crede că structura Parlamentului de la Chișinău se va schimba după alegerile anticipate. Astfel, unele partide vor dispărea din Legislativ, iar altele vor avea șansa să se promoveze. „Dacă după alegeri nu va fi majoritate parlamentară, atunci din nou vor fi două soluții: sau discuți pentru a găsi un compromis în interesul cetățenilor sau mergi iar la alegeri parlamentare anticipate. (…) În cazul acesta, am putea avea un nou blocaj în Parlament, care ne-ar costa 110-120 de milioane de lei, pentru că atât costă alegerile parlamentare anticipate”, a specificat Dodon.

Liderul socialiștilor nu a pierdut nici de această dată ocazia să o atace pe Maia Sandu și a insinuat că la anticipate s-a ajuns din cauza actualului președinte al R. Moldova, care „pentru a obține mai multe fotolii pentru deputații din partidul său nu a vrut sa meargă la discuții cu partidele”.

Amintim că miercuri, 27 ianuarie 2021, Natalia Gavrilița a fost propusă pentru funcția de prim-ministru al R. Moldova de președintele Maia Sandu. Premierul desemnat a anunțat astăzi, componența noului guvern, care, împreună cu programul de guvernare, urmează să fie prezentat în plenul Parlamentului de la Chișinău.

Fracțiunile PAS și PPDA au anunțat deja că nu vor susține candidatura Nataliei Gavrilița pentru funcția de premier al Republicii Moldova și că optează pentru alegeri anticipate. De asemenea și Pavel Filip, liderul PDM, a declarat că fracțiunea parlamentară pe care o reprezintă, cel mai probabil, nu va participa la ședința respectivă a Parlamentului de la Chișinău.

Conform legislației, dacă Guvernul nu este învestit după cel puțin două încercări, Parlamentul ar urma să fie dizolvat și să fie organizate alegeri anticipate.

Preluat: https://infoprut.ro/73338-dodon-decizie-finala-cu-privire-la-votul-pentru-guvernul-gavrilita.html

Lasă un răspuns