Liderul Partidului Socialiştilor, Igor Dodon, a acuzat Statele Unite şi Uniunea Europeană că vor cu orice preţ ca Republica Moldova să devină un stat antirus. Fostul președinte mai susţine că miza alegerilor parlamentare anticipate din 11 iulie este una foarte mare, iar Occidentul va face tot posibilul pentru ca forţele proeuropene de la Chişinău să obţină victoria, notează Adevărul.
În acest sens, Dodon afirmă că ambasadorii SUA, UE şi al României în Republica Moldova deja se implică în procesul electoral.
„Acest fapt confirmă încă o dată îngrijorările noastre că, după ce ei (Occidentul) au reuşit anul trecut să-şi pună în funcţie preşedintele lor (Maia Sandu), acum sarcina lor numărul unu este să ia sub control Guvernul şi Parlamentul. Dacă oamenii vor înţelege acest risc, putem să evităm soarta Ucrainei. Scopul nostru este să salvăm Moldova, să nu permitem să se transforme într-un câmp de lupte geopolitice împotriva Rusiei”, a declarat Igor Dodon în cadrul emisiunii „Interviul Săptămânii” de la Primul în Moldova.
Dodon susţine că în mandatul lui de preşedinte R. Moldova a avut o politică externă echilibrată, iar Occidentul îşi doreşte ca R. Moldova, după modelul Ucrainei, să aibă poziţii dure faţă de acţiunile Rusiei.
Ex-preşedintele a mai spus că Maia Sandu „este un instrument în mâinile Occidentului”.
Preluat: https://infoprut.ro/77050-dodon-acuza-romania-ca-se-implica-in-alegerile-de-la-chisinau.html