Documentare românești la Gala Academiei Europene de Film ~ InfoPrut

România participă la Gala Academiei de Film Europene cu două documentare- „Acasă” de Radu Ciorniciuc și „Colectiv”, de Alexander Nanău – o premieră importantă pentru cinematografia românească. Gala se desfășoară în perioada 9-12 decembrie, sub forma unei ceremonii fără public, iar decernarea laureaților va fi transmisă online de la Berlin, de la ora 21,00.

Sursă foto: ziuaconstanta.ro

„Acasă”, povestea familiei care a locuit 18 ani în Delta Văcărești și care luptă pentru acceptare și propria definiție a libertății, a fost documentată, pe parcursul unei perioade de aproape patru ani, de regizorul Radu Ciorniciuc, directorul de imagine Mircea Topoleanu și scenarista Lina Vdovîi, a transmis AGERPRES.

Această nominalizare este una din cele mai importante și frumoase recunoașteri ale muncii noastre. Este o oportunitate enormă pentru a pune în lumină temele umane și sociale pe care filmul ‘Acasă’ le atinge, într-un context mai larg, european. Iar cel mai mare merit îl are familia Enache, personajele principale ale filmului. Lor le mulțumim pentru încredere și pentru că au acceptat să fie parte dintr-o poveste care are puterea de a uni, de a ne reda încrederea în semeni. Pentru că doar împreună, prin toleranță, grijă și răbdare vom putea fi cu adevărat puternici – iar asta este cea mai însemnată lecție pe care povestea familiei Enache o spune„, a declarat regizorul Radu Ciorniciuc.

Filmele „Acasă” și „Colectiv” se regăsesc și în selecția International Documentary Association (IDA) Awards 2020 dedicată lungmetrajelor documentare.

Preluat: https://infoprut.ro/71524-documentare-romanesti-la-gala-academiei-europene-de-film.html

Lasă un răspuns