Distrugerea munițiilor din regiunea transnistreană, subiect abordat de președintele R. Moldova la întrevederea cu ambasadorul rus la Chișinău

Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, s-a întâlnit astăzi cu ambasadorul Federației Ruse la Chișinău, Oleg Vasnețov.

Oficialii au făcut un schimb de păreri despre cele mai importante subiecte de pe agenda bilaterală dintre cele două state.

Astfel, Maia Sandu a reiterat interesul autorităților de la Chișinău de a avansa în dialogul pe subiectul distrugerii munițiilor stocate în depozitul de la Cobasna din regiunea transnistreană.

Totodată, în ceea ce privește contextul regional, șefa statului și-a exprimat speranța că va fi identificată o soluție pașnică și că dialogul va conduce la de-escaladarea situației.

În cadrul discuției, părțile au abordat și probleme din domeniile energetic și economic. În același timp, președintele Maia Sandu a apreciat progresul atins în negocierile pe acordul privind protecția socială a cetățenilor Republicii Moldova care trăiesc sau lucrează în Federația Rusă, menționând importanța semnării cât mai urgente a acestui document.

De asemenea, potrivit unui comunicat de presă, șefa statului a salutat disponibilitatea părții ruse de a contribui la reconstrucția a două instituții de cultură din R. Moldova.

Preluat: https://infoprut.ro/86191-distrugerea-munitiilor-din-regiunea-transnistreana-subiect-abordat-de-presedintele-r-moldova-la-intrevederea-cu-ambasadorul-rus-la-chisinau.html

Lasă un răspuns