Deputat în primul Parlament de la Chișinău, despre triada națională a demnității românești și voința națiunii de a fi liberă și împreună

Mișcarea de Renaștere Națională din stânga Prutului a fost semnul lui Dumnezeu pentru tot neamul românesc că robia străină, comunistă se apropie de sfârșit. De această părere este jurnalistul și omul politic Alecu Reniță, deputat în două legislaturi, semnatar al Declarației de Independență a Republicii Moldova. 

Mișcarea de Renaștere Națională din stânga Prutului a fost semnul lui Dumnezeu pentru un popor dezmembrat, nedreptățit și umilit la el acasă. Un semn pentru tot neamul românesc că robia străină, comunistă se apropie de sfârșit, iar cei care se vor ridica în picioare, au binecuvântare să înlăture crimele comise împotriva națiunii lor, au dezlegare să-și facă singuri dreptate, să-și reîntregească Țara, să trăiască în libertate și democrație”, a explicat fostul parlamentar de la Chișinău.

Potrivit acestuia, istoria adevărată nu poate fi rescrisă la comanda celor de la putere, a cominterniștilor și ideologilor de ieri și de astăzi.

Prezentul amnezic și indiferent, refuză să conștientizeze că, temeliile pe care se construiește bunăstarea țărilor eliberate din lagărul comunisto-sovietic, sunt ridicate pe jertfa de sânge a martirilor, pe rezistența nesupușilor, protestatarilor și a nedreptățiților, pe zbaterile și lupta a milioane de oameni de la Praga, Chișinău, București, Vilnius și până la Vladivostoc care, cu mâinile încleștate de sârma ghimpată, își cereau drepturile legitime la o viață normală, fără dictatură internă și externă. În acele zile de naștere a timpurilor noi, Istoria își desfăcea aripile imense și aducea duhul libertății și demnității naționale la zeci de popoare închise în temnița Rusiei imperiale, camuflată sub numele de Uniunea Sovietică.

Cu regret, și după trei decenii, încă mulți „experți”, politicieni și istorici interpretează fragmentar sau unilateral procesele complexe din URSS și țările socialiste, procese ce au generat „perestroika”, „glasnosti” și mișcările naționale care, la rândul lor, au condus la răsturnarea regimurilor comuniste și, în final, la prăbușirea imperiului rusesc. Ar fi foarte necesar să se facă un studiu comun al acelor procese și ani, care să cuprindă tot spațiul românesc, să se arate cât mai obiectiv, că națiunea n-a dormit, că înainte de evenimentele istorice de la Timișoara și București din decembrie 1989, românii din Basarabia ocupată, începuse revoluția românească și își cucerise, prin confruntări acerbe cu Moscova, dreptul la Limba Română interzisă, la Alfabetul latin confiscat, la Identitatea adevărată, cea românească. Triada Chișinău-Timișoara-București de la sfârșitul secolului XX reprezintă triada națională a demnității românești și voința națiunii de a fi liberă și împreună”, a remarcat Alecu Reniță, semnatar al Declarației de Independență a Republicii Moldova.

Amintim că pe 27 august 1991, Republica Moldova îşi proclama independenţa faţă de URSS. Acest act reprezenta un succes al Mişcării de Renaştere şi de Eliberare Naţională și era perceput ca o etapă spre realizarea unirii cu România.

Preluat: https://infoprut.ro/80400-deputat-in-primul-parlament-de-la-chisinau-despre-triada-nationala-a-demnitatii-romanesti-si-vointa-natiunii-de-a-fi-libera-si-impreuna.html

Lasă un răspuns