În școala din localitatea Sqepur, Albania, se vor preda și cursuri în aromână pentru copiii din instituție, a anunțat Fundația Nicolae Iorga din Saranda, care a făcut anterior o solicitare primăriei în acest sens.
„În Sqepur există o comunitate importantă de aromâni care doresc să ducă mai departe tradițiile și obiceiurile, iar copii să poată să vorbească în aromână. Fundația Culturală Nicolae Iorga va acorda tot sprijinul pentru acești copii”, se arată într-o postare pe pagina de Facebook.
Pe 23 septembrie 2021, la Selenița, în Albania, s-a inaugurat școala „10 MAI 1905”, cu două clase, din grija Fundației Nicolae Iorga din Saranda și unde copiii aromâni vor putea să studieze atât limba română literară, cât și dialectul aromân.
Pași importanți au fost făcuți în această toamnă și pentru deschiderea unei școli la Berat.
Fundația Nicolae Iorga din Saranda este una dintre cele mai importante organizații ale aromânilor/românilor din Albania care militează pentru drepturile culturale ale acestora în conformitate cu prevederile legilor interne ale Albaniei. Grație eforturilor acestei fundații conduse de Pano Bakalli, în Albania au fost amplasate în ultimii 3 ani busturile lui Nicolae Iorga la Saranda și a părintelui Haralambie Balamace la Korcea.
În Albania trăiesc peste 300.000 de aromâni/români. Parlamentul Albaniei le-a recunoscut, în octombrie 2017, aromânilor statutul oficial de minoritate națională, prin adoptarea Legii privind protecția minorităților naționale. Acest statut le conferă aromânilor dreptul la școli, biserici, presă în limba maternă, precum și sprijin cultural din partea statului înrudit România.
Înainte de 1946, românii din Grecia, Albania și actuala Macedonie de Nord, populația masivă de aromâni din această zonă avea circa 117 școli (printre care și licee). Acestea au fost desființate printr-un acord semnat de comunista Ana Pauker și un reprezentant al guvernului grec.
Preluat: https://infoprut.ro/84359-cursuri-de-aromana-la-o-scoala-din-albania.html