Concert de muzică de Oscar, organizat la cetatea Tighina cu sprijinul UE ~ InfoPrut

La Cetatea Tighina au răsunat melodii celebre care însoțesc filmele Oscar. Concertul la care au participat 70 de tineri muzicieni a fost organizat cu sprijinul programului Uniunii Europene „Măsuri de Promovare a Încrederii”, implementat de PNUD Moldova.

În acest an, orchestra a venit în fața publicului cu un program nou. Și componența orchestrei a fost diferită, formată atât de muzicienii din Republica Moldova, cât și din Ucraina, România și alte state europene.

„Găzduim acest concert pentru a patra oară. Ne bucurăm că se formează o tradiție ca la cetate, un loc plin de istorie, să se desfășoare proiecte culturale comune. Cine a venit mai devreme la concert a avut ocazia să vadă și lucrările de restaurare de la cetate, care sunt în desfășurare. Sperăm să fie continuată această tradiție și la următoarea ediție cetatea să fie deja restaurată”, a declarat Alexandr Iaskov, directorul cetății Tighina.

Concertul face parte din seria de șase spectacole organizate în contextul Anului European al Tineretului, cu sprijinul financiar al Uniunii Europene, în colaborare cu Ministerul Culturii, Ministerul Educației și Cercetării și PNUD.

Proiectele culturale și lucrările de restaurare de la Cetatea Tighina, finanțate de Uniunea Europeană, vor crește potențialul turistic al regiunii. Programul UE „Măsuri de promovare a încrederii”, implementat de PNUD, contribuie la sporirea încrederii între locuitorii ambelor maluri ale râului Nistru, prin implicarea cetățenilor în proiecte comune.

Preluat: https://infoprut.ro/93466-concert-de-muzica-de-oscar-organizat-la-cetatea-tighina-cu-sprijinul-ue-2.html

Lasă un răspuns