În contextul sărbătoririi Zilei Armatei Române, în Ungaria au avut loc ceremonii comemorative în amintirea eroilor români și a membrilor marcanți ai comunității istorice românești. Evenimentele s-au desfășurat la Micherechi (Méhkereki), Șărcad (Sarkad) și Giula Mică, notează Basilica.ro.
Ceremoniile au fost organizate de Consultatul General al României la Gyula, cu sprijinul Episcopiei Ungariei și al autorităților locale și au beneficiat de prezența Consulului General de la Giula, Florin Trandafir Vasiloni și a reprezentanților Autoguvernării pe Țară a Românilor din Ungaria.
Slujba de la Monumentul Eroilor Români din Cimitirul vechi al satului Micherechi a fost oficiată de Părintele Protosinghel Visarion Tuderici, Secretar Eparhial și Profesor de Religie la Școala Generală din localitate.
Un grup de militari a depus coroane de flori în mai multe locuri din Micherechi: printre altele, la monumentele eroilor români, la mormântul Generalului Maior Borseki Teodor și la Monumentul Strămoșilor din fața bisericii ortodoxe române.
La Șărcad, Părintele Episcop Siluan a oficiat pomenirea celor șapte eroi români din al Doilea Război Mondial înmormântați în cimitirul local.
Au fost intonate Imnurile de Stat ale României și Ungariei, iar după ceremonia religioasă a urmat o depunere de coroane din partea Primăriei, a Consulatului General al României la Giula, a Autoguvernării pe Țară a Românilor din Ungaria și a Autoguvernării Românești Locale din Sărcad. Localnicii au depus și ei câte o floare albă, în semn de recunoștință pentru jertfa eroilor.
Ulterior, ierarhul Ungariei a mers la Giula Mică, unde a oficiat parastase la Crucea centrală de la Cimitirul din Giula Mică și la mormântul lui Simion Pop, fostul ambasador al României la Budapesta în perioada 1990-1992.
„Rugăm pe Bunul Dumnezeu să odihnească sufletele tuturor eroilor noștri, pentru că, iată, ei și-au dat jertfa supremă pentru țară, pentru libertatea și demnitatea poporului român, și să așeze sufletele lor cu toți cei care din veac au bineplăcut lui”, a declarat pentru Trinitas TV, Preasfințitul Părinte Siluan, Episcopul Ungariei.
Episcopul le-a urat ajutor de sus urmașilor și familiilor eroilor și s-a rugat ca Dumnezeu „să ne ajute să înțelegem pe deplin jertfa și misiunea lor și a o continua și noi în folosul neamului românesc, în folosul comunităților românești din afara granițelor, cum este și cea din Ungaria”.
„În preajma Zilei Armatei Române, am participat la ceremonii religioase și depuneri de coroane de flori la mai multe monumente și morminte ale eroilor români, dar și ale unor iluștri înaintași ai comunității istorice românești din Ungaria, sau români care au decedat și își dorm somnul de veci pe aceste meleaguri”, a spus Consulul General la Giula Florin Trandafir Vasiloni.
Românii din Ungaria se împart în două categorii: comunitatea istorică românească și diaspora română din Ungaria.
Prima categorie îi cuprinde pe românii care, după trasarea graniţelor actuale, au rămas pe teritoriul Ungariei (cetățeni maghiari de naționalitate română). Aceştia se află la graniţa cu România, dar şi la Budapesta şi în împrejurimi. Cifrele oficiale arată aproximativ 8.000 de etnici români în Ungaria, dintre care aproximativ 6.000 de religie ortodoxă.
Totuși, reprezentanții românilor din Ungaria spun că numărul real din 2001 era de aproximativ 25.000 de persoane. Diferența poate fi explicată prin gradul avansat de asimilare.
Diaspora română din Ungaria s-a format începând din anii 1980 prin muncă, studii sau proprietăți achiziționate în zona de graniţă. Numărul lor este stimat la 150.000 de persoane.
Preluat: https://infoprut.ro/82981-ceremonii-de-comemorare-a-eroilor-romani-in-ungaria.html