Ce va face Maia Sandu dacă Guvernul Chicu nu va demisiona în următoarele zile

Opoziția parlamentară de la Chișinău își rezervă dreptul să înainteze moțiune de cenzură Guvernului Chicu dacă acesta nu își  va da demisia în următoarele zile. Anunțul a fost făcut de Maia Sandu, președintele ales al R. Moldova. 

Noi considerăm că cea mai scurtă cale spre declanșarea alegerilor parlamentare este demisia Guvernului și de aceea insistăm și venim cu această primă revendicare. Noi am ieșit împreună cu oamenii ca să se audă încă odată glasul oamenilor. Dacă în următoarele zile nu vom vedea demisia Guvernului, atunci, cel mai probabil, colegii de la PAS din Parlament vor veni cu moțiunea de cenzură împotriva Guvernului. ”, a precizat sursa.

Fiind întrebată care este probabilitatea ca moțiunea să fie susținută, întrucât nu dispune de 51 de voturi, Maia Sandu a subliniat că în acest caz deputații din alte partide, inclusiv socialiștii, care susțin că vor alegeri anticipate își vor arăta adevărata față. „Noi le oferim cea mai ușoară soluție, deci cel mai scurt drum către anticipate”, a mai punctat președintele ales în cadrul unei emisiuni de la Pro TV Chișinău.

Totodată, Maia Sandu a mai specificat că alegerile anticipate ar putea avea loc „la sfârșitul lunii martie sau începutul lui aprilie, dacă Guvernul singur își dă demisia”.

Amintim că duminică, mii de oameni au protestat în Piața Marii Adunări Naționale de la Chișinău, exprimându-și astfel neîncrederea față de actuala guvernare, în special față de noua majoritate neformală din Parlamentul de la Chișinău formată din PSRM și Partidul Șor.

Totodată, cetățenii R. Moldova au cerut, printr-o rezoluție, demisia Guvernului Ion Chicu, declanșarea alegerilor parlamentare anticipate și anularea pachetului de legi votat abuziv în Parlamentul de la Chișinău, săptămâna trecută.

Preluat: https://infoprut.ro/71326-ce-va-face-maia-sandu-daca-guvernul-chicu-nu-va-demisiona-in-urmatoarele-zile.html

Lasă un răspuns