Moțiunea de cenzură împotriva Guvernului condus de Ion Chicu va pica, deoarece la ședința Parlamentului unde aceasta urmează să fie examinată, cel mai probabil „nici cvorum nu va fi”. Declarații în acest sens au fost făcute Igor Dodon, care a promis că „săptămâna viitoare va fi una foarte interesantă”.
„Moțiunea de cenzură este un drept al deputaților atunci când vor să ceară demisia unui guvern. Această moțiunea poate fi dezbătută peste trei zile, la prima ședință a Parlamentului de săptămâna viitoare. În opinia mea, această moțiune nu are nicio șansă să fie votată, nici cvorum nu va fi și moțiunea va cădea”, a menționat Igor Dodon în cadrul emisiunii sale online.
Totodată, acesta a adăugat că nu va spune ce se va întâmpla până la moțiune, dar a promis o săptămână foarte interesantă. „Săptămâna viitoare va fi una foarte și foarte interesantă, inaugurarea președintelui este un eveniment istoric, dar vor fi și alte evenimente nu mai puțin istorice. Însă, așa cum am mai spus, după 24-25 decembrie, toată responsabilitatea din țară este pe noul președinte ales și îi urăm succes, o vom ajuta cu ce putem”, a mai subliniat Dodon.
Amintim că deputații din PAS, PPDA și PDM au depus o moțiune de cenzură asupra activității Guvernului de la Chișinău. Cabinetul de miniștri condus de Ion Chicu este acuzat că „a eșuat lamentabil în procesul de atenuare a pandemiei și crizei economice”, și de „administrarea dezastruoasă a treburilor statului în sănătate și economie”.
Preluat: https://infoprut.ro/71724-ce-crede-dodon-despre-motiunea-de-cenzura-impotriva-guvernului-chicu.html