Canotorii din R. Moldova, în semifinale la Jocurile Olimpice de la Tokyo ~ InfoPrut

Cei trei canotori din Republica Moldova, prezenți la Jocurile Olimpice de la Tokyo, s-au calificat în semifinalele probelor în care evoluează, anunță Radio Chișinău.

La canoe sprint , în cursa de 1000 de metri individual, Serghei Tarnovschi s-a calificat direct în semifinale, după ce a terminat pe primul loc seria în care a evoluat, iar la canoe dublu pe distanța de 500 de metri Daniela Cociu și Maria Olărașu au evoluat și în sferturi pentru a obține calificarea.

Semifinalele și finalele în aceste probe vor avea loc sâmbătă, 7 august.

Tot sâmbătă, Andrian Mardare va participa în finala probei de aruncare a suliței, iar Lilia Fisicovici va evolua în cursa de maraton. Aceștia sunt ultimii atleți din R. Moldova aflați în concurs la Olimpiada din capitala Japoniei.

Jocurile Olimpice de vară din 2020, cunoscute oficial sub numele de a XXXII-a ediție a Jocurilor Olimpice de vară, sunt ediția cu numărul treizeci și doi a Jocurilor Olimpice de vară, cel mai mare eveniment multi-sportiv care are loc o dată la patru ani. Jocurile au început la 23 iulie 2021 și vor continua până la 8 august 2021.

Preluat: https://infoprut.ro/79707-canotorii-din-r-moldova-in-semifinale-la-jocurile-olimpice-de-la-tokyo.html

Lasă un răspuns