Echipa Serviciului de Protecție și Pază de Stat a Republicii Moldova a obținut medalia de argint, iar echipa României medalia de bronz, la Campionatul Mondial de Bodyguarzi 2021. Astfel, ofițerii din cadrul instituțiilor s-au clasat pe locul doi și trei dintre cele 27 de echipe care au participat la campionat. Cea de-a XI-a ediție a competiției a durat trei zile (17 – 20 iulie), în orașul Cerkasî, Ucraina, notează Agora.md.
Campionatul a cuprins probe la trageri, la mânuirea armei de foc, conducerea automobilului în condiții extreme, escortare pedestră și altele.
Astfel, pe lângă argintul obținut la probele de echipă, bodyguarzii din R. Moldova s-au clasat individual pe locul I la trageri, locul I la conducerea auto în condiții extreme și locul II la proba escortare pedestră.
În clasamentul general, locul I i-a revenit Departamentului Pază de Stat al Ucrainei, pe locul II s-a clasat echipa Serviciului de Protecție și Pază de Stat al Republicii Moldova, iar locul III i-a revenit echipei din România.
Poliatlon Bodyguard este un sport multi-disciplinar destinat echipelor de pază de corp din structurile de stat, dar şi cele private.
Preluat: https://infoprut.ro/79296-bodyguarzii-din-romania-si-r-moldova-printre-cei-mai-buni-din-lume.html