România a prelungit acordul de asistenţă financiară nerambursabilă în valoare de 100 milioane de euro pentru Republica Moldova, semnat în anul 2010. Astfel, printr-un protocol adițional, au fost extinse domeniile în care acest sprijin financiar poate fi acordat.
Astăzi, Bogdan Aurescu, ministrul de Externe de la București, a declarat că România continuă să fie un susținător puternic al parcursului european al Republicii Moldova, singura opțiune este să asigure dezvoltarea economică și socială a acesteia în beneficiul direct al cetățenilor săi. „Ieri, în cadrul ședinței Guvernului României, a fost aprobată negocierea și semnarea celui de-al șaselea protocol adițional la acordul privind implementarea programului de asistență tehnică și financiară în baza unui ajutor financiar nerambursabil în valoare de 100 de milioane de euro acordat de România Republicii Moldova. Acest acord fiind semnat în 2010 a trebuit să fie prelungit din punct de vedere al aplicabilității sale. Prin protocolul șase extindem domeniile în care acest ajutor financiar nerambursabil poate să fie acordat pentru domenii precum infrastructura de sănătate, educație și cultură, mediu, apă și canalizare, sprijinind realizarea unor structuri și proceduri de funcționare în aceste domenii la standarde europene”, a remarcat oficialul.
Potrivit lui, România a inclus în acest protocol adițional și unele condiționalități politice și tehnice care trebuie îndeplinite pentru accesarea, în continuare, a sprijinului financiar.
„Mă refer aici la menținerea parcursul european al Republicii Moldova, cu respectarea principiilor democratice și ale statului de drept, la fundamentarea relației bilaterale speciale pe parteneriatul strategic, la implementarea pe deplină de către Republica Moldova a prevederilor Acordului de Asociere încheiat cu UE și realizarea reformelor necesare, cu accent pe reforma în domeniul justiției, asigurarea condițiilor pentru consolidarea și protejarea prezenței investiționale a României în Republica Moldova, precum și asigurarea durabilității investiției României în proiectul gazoductului Iași-Ungheni-Chișinău, consolidarea comunității de limbă cultură și istorie”, a mai punctat ministrul de Externe.
De asemenea, autoritățile de la București vor să includă ca elemente de condiționalitate tehnică în aplicarea Acordului din 2010, măsuri pentru asigurarea vizibilității investițiilor realizate de România, distribuția ajutorului financiar către toți cetățenii R. Moldova și asigurarea unei cofinanțări din partea R. Moldova.
„Toate aceste condiționalități sunt inspirate din cei 10 ani de funcționare prin acest acord. Sunt în spirit european și au fost introduse de Guvernul României pentru a ne asigura că sprijinul financiar pe care îl acordăm va genera beneficii durabile pentru cetățeni, va susține avansarea reformelor europene și respectarea principiilor democratice și ale statului de drept în Republica Moldova”, a subliniat Bogdan Aurescu, ministru al Afacerilor Externe într-o conferință de presă.
Precizăm că Acordul între Guvernul Republicii Moldova și Guvernul României privind implementarea programului de asistenţă tehnică şi financiară în baza unui ajutor financiar nerambursabil în valoare de 100 de milioane de euro acordat de România Republicii Moldova a fost semnat la București, la 27 aprilie 2010.