Acuzații aduse socialiștilor: Au transformat Parlamentul într-o sucursală a PSRM, un fel de kolhoz

Zinaida Greceanîi, împreună cu Igor Dodon și deputații lor, au transformat forul legislativ suprem într-o sucursală a PSRM, un fel de kolhoz socialist. Afirmația a fost făcută de deputatul Iurie Reniță, care a făcut un apel către toți colegii parlamentari de la Chișinău.

„Să nu mai permitem neconvocarea ședințelor săptămânale ale Biroului Permanent și a celor plenare și să stopăm dezmățul din Parlament, intenționat susținut de PSRM”, a îndemnat Iurie Reniță.

Sursa a explicat că nu există nicio justificare ca Parlamentul de la Chișinău să nu se convoace în ședințe. „În stilul tradițional ce o caracterizează profund, speakerița Zinaida Greceanîi revine la metodele cele mai reprobabile pe care le-a utilizat și în perioada campaniei prezidențiale pentru a-l favoriza pe Igor Dodon – nu mai convoacă ședințele săptămânale ale Biroului Permanent și cele plenare. Nu întâmplător am insistat ca fosta șefă de partid a PSRM-ului să fie revocată din funcția de Președinte a Parlamentului. Aceasta, împreună cu Dodon și deputații lor, au transformat forul legislativ suprem într-o sucursală a PSRM, un fel de kolhoz socialist. Nu există nicio justificare, de orice natură, să nu convoci ședințele plenare, mai ales în această perioadă dezastruoasă de pandemie, când sunt necesare măsuri urgente (inclusiv legislative) pentru contracararea COVID-19, care a atins cote maxime”, a mai subliniat deputatul.

Totodată, Iurie Reniță a remarcat că în haosul și dezmățul care s-a instaurat în toate domeniile, există suficiente motive pentru a considera că socialiștii și susținătorii lor pun la cale noi hoții de anvergură, „printre care ar fi și privatizarea, la prețuri derizorii, a Căii Ferate Moldovenești tovarășilor și conducătorilor acestora de la Moscova”. „Oare nu e suficient că avem un Executiv demisionar (care abia își mai trage răsuflarea), mai e necesar să avem și un Parlament total nefuncțional?”, se mai întreabă parlamentarul.

Amintim că ultima ședință plenară a Parlamentului de la Chișinău a avut loc pe 12 februarie 2021.

Preluat: https://infoprut.ro/74127-acuzatii-aduse-socialistilor-au-transformat-parlamentul-intr-o-sucursala-a-psrm-un-fel-de-kolhoz.html

Lasă un răspuns